Mehedinți: Drum județean modernizat cu fonduri europene
Publicat de Puiu Vulea, 29 octombrie 2026, 18:49
Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 564, pe tronsonul Dănceu – Jiana – Scăpău, cu o lungime de aproape 13 kilometri, au fost recepționate, fiind finalizată astfel încă o investiție a Consiliului Județean Mehedinți, finanțată cu fonduri europene prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027.
După cum a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, investiția cu o valoare a lucrărilor de peste 31 de milioane de lei, fără TVA, a cuprins modernizarea carosabilului, amenajarea trotuarelor și a acceselor la proprietăți, construirea și reabilitarea podețelor și podurilor, precum și realizarea sistemelor de scurgere a apelor. De asemenea, au fost realizate lucrări de semnalizare rutieră, inclusiv la trecerile de pietoni, conform normelor europene de siguranță.
Prin această investiție, locuitorii din Dănceu, Jiana și Scăpău beneficiază de condiții mai bune de circulație, iar legătura dintre aceste localități este mult îmbunătățită.