Gorj: A fost aprobată modernizarea secției Chirurgie II a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu
Publicat de Puiu Vulea, 29 octombrie 2026, 08:39
Consilierii județeni gorjeni au aprobat, în ședința de miercuri, 28 octombrie, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea și modernizarea secției Chirurgie II a Spitalului Județean de Urgență.
Este o investiție de 4,7 milioane de lei, iar durata estimată de execuție este de 10 luni.
Secția Chirurgie II funcționează la etajul 3, în locația de pe str. Tudor Vladimirescu și are un bloc operator cu două săli de operație, saloane de chirurgie generală și de chirurgie și ortopedie infantilă, precum și spații anexe. Analiza funcțională și tehnică a arătat lipsa unor spații de depozitare conforme, uși învechite și inadecvate pentru cerințele de igienă și flux medical, precum și finisaje uzate.
Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea secției, precum și extinderea blocului operator cu peste 72 de metri pătrați. Cele două terase necirculabile din apropierea blocului operator vor fi închise și transformate în spații de depozitare.
De asemenea, vor fi înlocuite ușile din zona sălilor de operație, vor fi refăcute pardoselile și finisajele și vor fi modernizate grupurile sanitare, iar ușile saloanelor vor fi lărgite pentru facilitarea accesului.
Investiția include și montarea unui sistem de tratare a aerului, care să asigure presiune pozitivă în sălile de operație, precum și instalarea unor tavane speciale cu flux laminar.
Totodată, vor fi montate 50 de prize de oxigen în saloane și în alte spații medicale. Sălile de operație vor fi dotate cu două console care vor asigura alimentarea cu oxigen, aer comprimat și vacuum.
Prin modernizarea secției vor fi create condiții mai bune atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical, contribuind totodată la reducerea riscului de infecții nosocomiale și la îmbunătățirea serviciilor medicale oferite.