Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

„Prima Casa”, afectata de legea darii in plata

„Prima Casa”, afectata de legea darii in plata

Publicat de Cosmin Meca, 2 martie 2016, 14:30

                Social democraţii vor analiza eventualul risc de neconstituţionalitate a Legii dării în plată, înainte de votul final al deputaţilor. Este vorba despre plafonul de 150 de mii de euro pentru credite, ceea ce ar putea duce la discriminare în rândul cetăţenilor, afirmă liderul PSD. Liviu Dragnea spune că vor avea loc discuţii cu BNR, cu iniţiatorii legii şi cu alte instituţii interesate, în încercarea de a elimina acest plafon:


Legea dării în plată, care vizează stingerea datoriilor celor ce nu-şi mai pot plăti creditele imobiliare prin predarea locuinţelor, a fost adoptată de Senat şi urmează să intre pe rolul Camerei Deputaţilor care este for decizional. În forma actuală, legea a stârnit controverse. BNR a cerut scoaterea din lege a programului Prima casă, în timp ce iniţiatorul său spune că „legea nu omoară programul prima casă”.

Consultări la Cotroceni în plină criză politică: PNRR și programul SAFE, în centrul discuțiilor
National luni, 27 aprilie 2026, 17:34

Consultări la Cotroceni în plină criză politică: PNRR și programul SAFE, în centrul discuțiilor

România traversează o perioadă de instabilitate politică, după ce Partidul Social Democrat a ieșit de la guvernare, iar Executivul a rămas...

Consultări la Cotroceni în plină criză politică: PNRR și programul SAFE, în centrul discuțiilor
Operațiunea „Jupiter”: acțiuni naționale pentru combaterea infracțiunilor privind proprietatea intelectuală
National luni, 27 aprilie 2026, 17:15

Operațiunea „Jupiter”: acțiuni naționale pentru combaterea infracțiunilor privind proprietatea intelectuală

Astăzi, 27 aprilie, în contextul Zilei Internaționale a Proprietății Intelectuale, celebrată anual la 26 aprilie, sub coordonarea Parchetului...

Operațiunea „Jupiter”: acțiuni naționale pentru combaterea infracțiunilor privind proprietatea intelectuală
Ministerul Educației organizează o nouă simulare a evaluării naționale
National luni, 27 aprilie 2026, 09:56

Ministerul Educației organizează o nouă simulare a evaluării naționale

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că în urma solicitării unităților de învățământ, pentru a sprijini pregătirea...

Ministerul Educației organizează o nouă simulare a evaluării naționale
Site-ul Registrului Auto Român, indisponibil temporar pentru mentenanță
National vineri, 24 aprilie 2026, 10:28

Site-ul Registrului Auto Român, indisponibil temporar pentru mentenanță

Stimați clienți, vă informăm că sâmbătă, 25 aprilie 2026, în intervalul orar 14:00 – 21:00, site-ul Registrului Auto Român...

Site-ul Registrului Auto Român, indisponibil temporar pentru mentenanță
National vineri, 24 aprilie 2026, 09:22

Noua lege a salarizării bugetare: sporuri limitate, beneficii eliminate și sistem bazat pe performanță

Noua lege a salarizării din sistemul bugetar propune eliminarea unor beneficii precum indemnizația de hrană și sporul pentru condiții...

Noua lege a salarizării bugetare: sporuri limitate, beneficii eliminate și sistem bazat pe performanță
National joi, 23 aprilie 2026, 18:08

„Scoate violența școlară din anonimat! – cocncurs lansat de Poliția Română

Direcția Siguranța Școlară din cadrul Poliției Române, lansează Concursul național de creație audio „Scoate violența școlară din...

„Scoate violența școlară din anonimat! – cocncurs lansat de Poliția Română
National joi, 23 aprilie 2026, 16:46

Premierul Ilie Bolojan a declarat că a luat act de demisiile miniștrilor susținuți de PSD

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 23 aprilie, că a luat act de demisiile miniștrilor susținuți de PSD, anunțând că va trimite...

Premierul Ilie Bolojan a declarat că a luat act de demisiile miniștrilor susținuți de PSD
National joi, 23 aprilie 2026, 15:03

PSD declanșează criza: miniștrii pleacă din Executiv

Miniștrii PSD au decis să demisioneze în bloc, după ce partidul a hotărât să iasă de la guvernare și să își retragă sprijinul pentru...

PSD declanșează criza: miniștrii pleacă din Executiv