Home » Știri » National » El e Doroftei… cel mare! Cel mai mare pugilist roman a ajuns campion dintr-o bataie

El e Doroftei… cel mare! Cel mai mare pugilist roman a ajuns campion dintr-o bataie

Publicat de Cosmin Meca, 30 mai 2016, 09:04 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:17

Leonard Dorin Doroftei, supranumit: Doroftei cel mare, Leul, Rocky de România, Moşu a fost şi este un personaj emblematic, carismatic, dar care a luat lucrurile în serios când a urcat în ring, eroul care s-a ţinut de promisiune şi a dus centura cu diamante la Bucureşti. Fost pugilist, campion mondial WBA la categoria semi-uşoară. Fizic de dimensiuni reduse… 1,63 înălţime şi 63 de kg, dar mare şi puternic în ring. Născut la Ploieşti, Leonard a început să practice boxul la vârsta de 14 ani, în împrejurări …normale, după cum povesteşte chiar el, marele Doroftei:

”O bătaie între doi puşti pentru o ţeavă de suflat cornete. Cel care a dat cu pumnul cel mai bine a luat ţeava, adică eu. Între timp cineva m-a întrebat dacă nu vreau să practic boxul. Curiozitatea m-a dus la box, am ajuns în sala de box exact după o gala impresionantă, ce a avut loc la Ploieşti. Am rămas impresionat şi aşa am urcat în ring”.

Între 1986 şi 1988 a cucerit în fiecare an titlul naţional la juniori. Adolescentul Doroftei a adoptat atunci un nou stil de viaţă, cel de sportiv, care nu ratează cele mai înalte trepte ale podiumului:

”Am terminat cu lupta de stradă şi m-am concentrat spre sala de box şi asta m-a ajutat foarte mult pentru că am reuşit să câştig nişte bani, am reuşit să-mi fac un nume şi elev fiind, să trec mai uşor la şcoală, să-mi motiveze mai uşor absenţele şi să termin liceul, de ce să nu recunosc.”

În anul 1992 a cucerit bronzul la Jocurile Olimpice de la Barcelona. S-a întors acasă spunând că ”e de bronz, dar nu se crede statuie”. Bronzul l-a obţinut şi la Olimpiada din 1996 de la Atlanta. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 şi campion european în 1996 şi 1997. Titlul de campion continental a însemnat cel mai mult pentru el:

”În 95` am ieşit campion modial. Naşul şi cu finul au bătut Berlinul! Împreună cu Francisc Vaştag am ieşit campion mondial la Berlin, unde am avut o evoluţie fantastică şi eu si naşu. Dar în 96`, în Danemarca am ieşit campion european şi m-am simţit mult mai fericit decât atunci când am câştigat titlul mondial. Titlul de campion european mi-a confimat valoarea, că Doroftei este o valoare în boxul amator. Mi-a plăcut să mă bat pentru performanţă în sport, n-am fost un afacerist, am fost un sportiv care a luptat pentru spectatori şi pentru oamenii care iubesc acest sport.”

Palmaresul său la amatori este de 239 de victorii şi 15 înfrângeri, eşecurile fiind doar în competiţiile mari. În 1997 Doroftei a devenit boxer profesionist semnând un contract cu clubul canadian Interbox. Pe 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial profesionist la categoria semi-uşoară a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Balbi. Fostul pugilist apreciază că apogeul carierei sale a fost însă meciul pentru unificarea titlurilor WBA şi IBF împotriva americanului Spadafora, meci de la care pe 17 mai s-au implinit 13 ani şi care s-a încheiat la egalitate.

Ultimul meci al său la profesionism, înseamnă, din păcate, primul şi ultimul eşec. Nord-americanul Arturo Gatti îl învinge, în 2004, prin K.O. Care e regretul marelui Doroftei?

”Am să-mi reproşez doar faptul că nu m-am pregătit foarte bine pentru acel meci. Împreună cu antrenorul meu, ne-am gândit doar la croşeul de stânga, arma mortală a lui Gatti. Noi ne-am pregătit pentru croşeu şi el mi-a dat uppercut .

După retragerea din box, la sfârşitul anului 2004, Leonard Doroftei este cooptat în colectivul de antrenori al lotului naţional, condus de Francisc Vaştag. În 2012 a fost ales preşedinte al Federaţiei Române şi consideră că boxul românesc este pe o pantă descendentă şi aceasta pentru că de-a lungul anilor au fost schimbaţi doar preşedinţii forului şi nu echipa cu care au lucrat aceştia de atâta timp.

În present, Leonard Doroftei locuieşte în Ploieşti, alături de familia sa şi se declară un om fericit căruia nu îi este foarte dor de prim plan. 46 de ani a împlinit în luna aprilie, cel care a demonstrat lumii întregi că prin mult curaj şi cu o ”inimă mare de boxer” se poate ajunge în vârful oricărei ierarhii.