Poveştile clipei: „Şi eu am 62 de ani!”

Publicat de Davian Vlad, 6 iunie 2016, 00:00 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:13

Mă las din nou la mila emoţiilor fruste şi intru apăsat în vechea casă în care am ascuns cândva tardive temeri şi palide speranţe şi unde cuvântul rostit încă mai sculptează imagini şi rânduri. E locul unde zidurile stoice au rămas neîncovoiate în calea rafalelor roşii ale ignoranţei slute şi s-au lăsat mângâiate de palele albe ale schimbărilor aşteptate. Desfac în grabă banda mototolită a memoriei poleite şi întind cu grijă ridurile amintirilor care au plecat cândva să se odihnească puţin la pieptul poveştilor nespuse. Şi mâna tremurândă cotrobăie în cufărul ferit de conştiinţe indefinite şi scoate la iveală o voce de piept, un gând de cap, o fină silabă şi-o vorbă-n răspăr. Şi am senzaţia că, deşi oglinda încă mă mai dezminte, tot 62 de ani am şi eu. 62 de ani a căror apăsare nu o simt decât atunci când se aprinde din nou becul cel roşu care opreşte timpul şi tot amână sfârşiturile implacabile.

Text: Davian Vlad

Foto: Dan Păsărin