Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ziua administrației publice în cadrul Națiunilor Unite

Ziua administrației publice în cadrul Națiunilor Unite

Publicat de Cosmin Meca, 23 iunie 2016, 07:50

La 23 iunie este marcată Ziua administrației publice pentru a sărbători valoarea și virtutea administrației publice în slujba comunității, precum și recunoașterea activității funcționarilor publici și încurajarea tinerilor în urmarea unei cariere în acest domeniu.

Decizia de a se marca la 23 iunie Ziua administrației publice a fost luată de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 57/277 din 20 decembrie 2002. În Rezoluție, ONU a reiterat faptul că un accent special trebuie pus pe schimbul de experiență cu privire la rolul administrației publice în implementarea obiectivelor convenite la nivel internațional, inclusiv a celor cuprinse în Declarația Mileniului.

Cu ocazia marcării acestei zile, Departamentul Națiunilor Unite pentru Afaceri economice și sociale (United Nations Department of Economy and Social Affairs — UNDESA) organizează anual, începând din 2003, o ceremonie de acordare a Premiilor ONU pentru administrația publică, precum și un forum de dezbatere cu scopul de a face cunoscute și de a învăța de la organizații publice din toată lumea care au reușit să aducă îmbunătățiri calității vieții cetățenilor prin servicii publice conținând practici inovatoare.

 

Sursa: Agerpres

Alegerile din Suedia: centrul-stânga conduce la limită în rezultatele preliminare
International marți, 15 septembrie 2026, 08:56

Alegerile din Suedia: centrul-stânga conduce la limită în rezultatele preliminare

Blocul de centru-stânga din Suedia are un avantaj fragil în rezultatele preliminare ale alegerilor: 176 de mandate, față de 173 pentru blocul de...

Alegerile din Suedia: centrul-stânga conduce la limită în rezultatele preliminare
Petrolul se scumpește după întreruperea unei conducte saudite și noi atacuri
International marți, 15 septembrie 2026, 08:54

Petrolul se scumpește după întreruperea unei conducte saudite și noi atacuri

Prețurile petrolului au crescut marți, pe fondul întreruperii unei conducte saudite și al unor noi atacuri care amplifică îngrijorările...

Petrolul se scumpește după întreruperea unei conducte saudite și noi atacuri
China aplică noi restricții de frontieră pentru cazuri legate de securitatea națională
International marți, 15 septembrie 2026, 08:53

China aplică noi restricții de frontieră pentru cazuri legate de securitatea națională

Noile reguli chineze au intrat în vigoare pe 15 septembrie. Cetățenii care revin după fapte ilegale comise în străinătate, considerate...

China aplică noi restricții de frontieră pentru cazuri legate de securitatea națională
Vremea rea îngreunează căutarea celor 129 de persoane dispărute după naufragiul din Indonezia
International marți, 15 septembrie 2026, 08:50

Vremea rea îngreunează căutarea celor 129 de persoane dispărute după naufragiul din Indonezia

Valurile puternice au îngreunat marți căutarea a 129 de persoane dispărute după răsturnarea unui feribot în Marea Java. Operațiunea a intrat...

Vremea rea îngreunează căutarea celor 129 de persoane dispărute după naufragiul din Indonezia
International luni, 14 septembrie 2026, 13:43

Vulcanul Etna a erupt din nou. Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate

Potrivit ultimului buletin pentru aviație, norul degajat de erupțiile vulcanului Etna din insula Sicilia ar fi atins o înălțime de aproximativ 4...

Vulcanul Etna a erupt din nou. Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate
International vineri, 11 septembrie 2026, 16:04

Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru Ucraina

Comisia Europeană a aprobat vineri o nouă tranșă, de 6,1 miliarde de euro, din programul european de asistență financiară de 90 de miliarde de...

Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru Ucraina
International vineri, 11 septembrie 2026, 09:28

Algeria rupe relațiile diplomatice cu Emiratele Arabe Unite

Algeria a anunțat joi, 10 septembrie, întreruperea relațiilor diplomatice cu Emiratele Arabe Unite. Decizia a fost comunicată prin televiziunea...

Algeria rupe relațiile diplomatice cu Emiratele Arabe Unite
International vineri, 11 septembrie 2026, 09:24

Comisia Europeană pregătește măsuri privind accesul minorilor la rețele sociale

Ursula von der Leyen a anunțat că va prezenta miercuri, 16 septembrie, direcțiile avute în vedere de Comisia Europeană pentru protejarea...

Comisia Europeană pregătește măsuri privind accesul minorilor la rețele sociale