Italia se pregăteşte de proteste masive
Publicat de Lica Simona, 27 octombrie 2026, 10:46
O grevă de amploare va avea loc vineri, pe 30 octombrie, sub sloganul „Lăsaţi armele, măriţi salariile. Să blocăm totul”.
Italia se pregăteşte de proteste masive. O grevă de amploare va avea loc vineri, pe 30 octombrie, şi în paralel, demonstranţii au anunţat marşuri între marile oraşe.
Corespondenta RRA, Elena Postelnicu a transmis de la Roma:
Costul ridicat al vieţii, chirii foarte mari, preţuri majorate la combustibil, inegalităţi sociale din ce în ce mai evidente. Altfel spus, greva generală naţională, convocată de Uniunea Sindicatelor de Bază pentru 30 octombrie, mobilizează practic toate categoriile sociale şi reuneşte orice fel de revendicare, nemulţumire, protest sub sloganul „Lăsaţi armele, măriţi salariile. Să blocăm totul”. Mobilizarea va avea o participare numeroasă şi va reuni muncitori, pensionari, studenţi, mişcări pentru dreptul la locuinţă, grupuri pro-Palestina. La acestea se adaugă sprijinul transportatorilor rutieri şi al agricultorilor, care, în ultimele săptămâni, au organizat numeroase blocaje rutiere şi proteste, cerând măsuri pentru reducerea costului motorinei, o distribuţie diferită a programului de lucru şi creşterea salariilor.
Guvernul de la Roma a adoptat o serie de măsuri pentru a atenua presiunea, dar revendicările rămân. În acest sens, în nu mai puţin de 48 de ore de la protestele de sâmbăta trecută, atenţia Ministerului de Interne de la Roma şi mai ales al unităţilor DIGOS, Divizia de Investigaţii Generale şi Operaţiuni Speciale din toată Italia, este maximă, chiar dacă evenimentul se va desfăşura într-un context complet diferit faţă de ultimele manifestaţii. În atenţia forţelor de ordine se află şi incertitudinea legată de manifestaţiile de sâmbătă din piaţe, iniţiate de mişcarea 17 octombrie, în urma ciocnirilor şi jafurilor de Milano. În contextul în care fondatorul paginii de Instagram a fost arestat, nu se înţelege dacă aceste proteste vor continua. La sfârşitul săptămânii trecute, măsurile de prevenire au funcţionat foarte bine, este ceea ce a recunoscut chiar şi ministrul de interne, Matteo Piantedosi, amintind, însă, că în prezent atenţia se îndreaptă către următoarele manifestaţii, iar primul obstacol este cel de vineri, ziua în care vor intra în grevă diverse sectoare, de la învăţământ la lucrătorii portuari, trecând prin sectorul medical, zi în care vor fi organizate marşuri de la Roma la Milano, de la Bologna la Torino, de la Florenţa la Napoli şi Palermo.
Cei responsabili cu ordinea publică sunt îngrijoraţi în privinţa intenţiilor studenţilor dacă vor urma traseul stabilit sau vor decide să devieze pentru a duce protestul în faţa clădirilor şi simbolurilor considerate sensibile. Se teme, de asemenea, că la marş s-ar putea alătura cei care provoacă haosul întotdeauna şi în orice circumstanţă. Un alt aspect aflat în centrul atenţiei celor care analizează şi gestionează situaţia din stradă este spontaneitatea care a caracterizat manifestaţiile din ultimele săptămâni. Pe străzi au ieşit mii de tineri care au răspuns la apelul reţelelor sociale. Săptămâna trecută, la Milano, mobilizarea a ajuns la 15.000 de persoane, iar la Roma a atins aproape 10.000. În acest sens, TikTok şi Instagram trebuie monitorizate. Astfel, pe lângă serviciile de supraveghere a teritoriului, în aceste zile, forţele de ordine din toată Italia îşi îndreaptă atenţia în special asupra lumii virtuale, pentru a intercepta eventuale grupuri violente care ar putea ajunge în pieţe sau pentru a preveni legăturile între diferite focare de protest.