Poveștile clipei: „Pantele cărunte ale tăcutelor iubiri”

Publicat de Cosmin Meca, 7 ianuarie 2017, 17:44 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:13

Izgonite brusc dintre ale lui Jupân Villon mirate stihuri, stihiile concentrice își trag sufletul pe pantele cărunte ale tăcutelor iubiri. Iar stelele de gheață în care visele își murmură conturul repetă la nesfârșit dansul alb pe care până și Regina Blanca îl îngână în reverii alpine. Și sloiuri de timp se scurg pe sub streșini de gând la hanul bunăvoinței, și mituri trufașe se ascund rușinate în crevase de nor și pârtii de dor. Iar noi ne privim îndelung în oglinzile moi, departe de urletul sur al neputinței de ieri și de umbrele roase ale angoaselor de altădată, azvârlind durerea cât mai departe, în siberii de dincolo de vânt și cuvânt.

Text: Davian Vlad

Foto: Dan Păsărin