Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Reținut pentru trafic de droguri

Reținut pentru trafic de droguri

Publicat de Cosmin Meca, 21 ianuarie 2017, 13:00

Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, au efectuat 8 percheziții domiciliare în municipiul Drobeta Turnu Severin și 3 localități din județ, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea mai multor furturi din locuințe.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au depistat bunuri susceptibile a proveni din săvârşirea infracţiunilor (bijuterii, ceasuri, parfumuri, genţi de damă, aparatură electronică, laptop-uri), în valoare de aproape 21.000 de lei, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, pentru stabilirea provenienţei.

De asemenea, în unul dintre imobile, polițiștii au depistat 93 de comprimate de extasy şi 170 de grame de substanţă vegetală.

În acest caz, cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinţi, care au ridicat substanțele, iar două persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. Mehedinţi, în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, un cetățean olandez a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: politiaromana.ro

Craiovenii decid ce proiecte merită finanțare. Votul începe astăzi
Regional miercuri, 12 august 2026, 09:04

Craiovenii decid ce proiecte merită finanțare. Votul începe astăzi

Primăria Craiova introduce, în acest an, o etapă nouă în concursul destinat acordării finanțărilor nerambursabile: votul cetățenilor....

Craiovenii decid ce proiecte merită finanțare. Votul începe astăzi
Fabrica Diehl de lângă Craiova vrea să ajungă la aproximativ 500 de angajați
Regional marți, 11 august 2026, 17:50

Fabrica Diehl de lângă Craiova vrea să ajungă la aproximativ 500 de angajați

Diehl Aviation a inaugurat fabrica de componente pentru avioane construită lângă Craiova. Unitatea are peste 12.000 de metri pătrați de spații...

Fabrica Diehl de lângă Craiova vrea să ajungă la aproximativ 500 de angajați
Rețelele de apă ale Spitalului Regional Craiova costă 5,6 milioane de lei
Regional marți, 11 august 2026, 17:48

Rețelele de apă ale Spitalului Regional Craiova costă 5,6 milioane de lei

Primăria Craiova finanțează din bugetul local rețelele de apă potabilă și canalizare pentru viitorul Spital Regional de Urgență. Lucrările,...

Rețelele de apă ale Spitalului Regional Craiova costă 5,6 milioane de lei
Craiova pregătește investiții energetice de până la 2,65 miliarde de lei
Regional marți, 11 august 2026, 17:46

Craiova pregătește investiții energetice de până la 2,65 miliarde de lei

Municipalitatea are în diferite faze trei componente energetice: o centrală fotovoltaică pentru autoconsum, un sistem de stocare în baterii și o...

Craiova pregătește investiții energetice de până la 2,65 miliarde de lei
Regional marți, 11 august 2026, 10:02

Direcția de Asistență Socială Craiova are un nou sediu

Primăria Municipiului Craiova, prin Direcția Generală de Asistență Socială Craiova, anunță că, începând cu data de 10 august 2026,...

Direcția de Asistență Socială Craiova are un nou sediu
Regional luni, 10 august 2026, 18:13

„Drumuri brâncușiene” continuă la Craiova cu ateliere și întâlniri publice

Simpozionul Internațional de Sculptură „Drumuri brâncușiene”, ediția a XII-a, continuă luni la Craiova. Publicul poate urmări evoluția...

„Drumuri brâncușiene” continuă la Craiova cu ateliere și întâlniri publice
Regional vineri, 7 august 2026, 16:39

Vâlcea/ ARHEOPOLIFEST – Tabără de arheologie la Buridava, în Ocnele Mari

Tabăra este organizată în perioada 6–9 august 2026 de Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte – Centrul Universitar Pitești,...

Vâlcea/ ARHEOPOLIFEST – Tabără de arheologie la Buridava, în Ocnele Mari
Regional vineri, 7 august 2026, 16:25

Craiova/”Un tren de cărți”, pentru românii din Ucraina, de Ziua Limbii Române

Scopul proiectului este sprijinirea accesului la lectură și contribuția la păstrarea limbii și culturii române în comunitățile istorice din...

Craiova/”Un tren de cărți”, pentru românii din Ucraina, de Ziua Limbii Române