Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Proiectul Legii salarizării unitare este în linie dreaptă

Proiectul Legii salarizării unitare este în linie dreaptă

Publicat de Puiu Vulea, 19 aprilie 2017, 15:48

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, 19 aprilie 2017,  că proiectul Legii salarizării unitare este în linie dreaptă şi va fi depus la Parlament cât mai curând, urmând să fie aplicată, obligatoriu, de la 1 iulie, conform prevederilor programului de guvernare.

„Legea este în linie dreaptă, iar orizontul de timp este, cum scrie în programul de guvernare, că de la data de 1 iulie ea să se aplice. Se va aplica obligatoriu de la data de 1 iulie. Legea este bună, vor mai fi făcute probabil suficiente amendamente în Parlament și suntem deschiși. Am apucat să mă uit pe amendamentele care au sosit până acum pe adresa pe care am dat-o, a Ministerului Muncii, în majoritatea dintre cazuri nu s-a citit legea pentru că altfel nu aveau cum să facă asemenea greșeli sau să pună astfel de întrebări. Pur și simplu, ei își includ vechimea în salariul de bază, cum era până acum, dar această lege are vechimea în afara salariului de bază, după care se adună și la ele se aplică sporurile”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Ministrul Muncii a precizat că, în legea salarizării, cel mai mare salariu de bază va fi cel al președintelui,  dar vor exista alte categorii de salariați care, după ce li se vor adăuga sporurile, vor avea venituri mai mari ca ale președintelui.

TAROM a primit primul Boeing 737 MAX 8 nou. Aeronava are 189 de locuri
National joi, 10 septembrie 2026, 08:41

TAROM a primit primul Boeing 737 MAX 8 nou. Aeronava are 189 de locuri

Primul Boeing 737 MAX 8 nou destinat flotei TAROM a ajuns pe Aeroportul Henri Coandă. Aeronava, denumită „Mircea Lucescu”, a fost preluată de...

TAROM a primit primul Boeing 737 MAX 8 nou. Aeronava are 189 de locuri
Aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă își așteaptă salariile de luni de zile
National joi, 10 septembrie 2026, 08:37

Aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă își așteaptă salariile de luni de zile

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane avertizează că aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă au salarii restante de mai...

Aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă își așteaptă salariile de luni de zile
Rezultatele PISA reaprind discuția despre școala care pregătește copiii pentru viață
National joi, 10 septembrie 2026, 08:34

Rezultatele PISA reaprind discuția despre școala care pregătește copiii pentru viață

Rezultatele testării PISA provoacă reacții din partea profesorilor și organizațiilor din educație. Aceștia solicită schimbări ale programei...

Rezultatele PISA reaprind discuția despre școala care pregătește copiii pentru viață
Desemnarea noului premier se amână. Partidele încă negociază majoritatea
National joi, 10 septembrie 2026, 08:33

Desemnarea noului premier se amână. Partidele încă negociază majoritatea

Negocierile pentru formarea noului Guvern continuă, iar desemnarea prim-ministrului mai așteaptă. Potrivit informațiilor publicate miercuri...

Desemnarea noului premier se amână. Partidele încă negociază majoritatea
National miercuri, 9 septembrie 2026, 18:53

România nu trimite trupe combatante în Ucraina

România nu trimite trupe combatante în Ucraina, iar prioritatea este apărarea cetățenilor noștri, a transmis, miercuri, Administrația...

România nu trimite trupe combatante în Ucraina
National miercuri, 9 septembrie 2026, 18:17

Scoarțe, covoare și păretare, în expoziție la Palatul Parlamentului

Muzeul Olteniei Craiova participă cu patrimoniul tradițional oltenesc la Palatul Parlamentului, în cadrul unei expoziții care marchează un...

Scoarțe, covoare și păretare, în expoziție la Palatul Parlamentului
National miercuri, 9 septembrie 2026, 16:42

„Brânza frământată de Teaca” – nou produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 09 septembrie 2026, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/2017 al Comisiei din...

„Brânza frământată de Teaca” – nou produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european
National miercuri, 9 septembrie 2026, 16:31

Deficitul comercial al României a ajuns la 19,28 miliarde de euro în primele șapte luni din 2026

România continuă să importe semnificativ mai mult decât exportă, iar diferența dintre cele două a dus deficitul comercial la aproape 20 de...

Deficitul comercial al României a ajuns la 19,28 miliarde de euro în primele șapte luni din 2026