Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

S-a semant contractul de finanțare pentru modernizarea drumului județean 552 Craiova – Cetate

Publicat de Cosmin Meca, 10 iunie 2017, 10:17

 

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a salutat, în cadrul unei conferințe de presă organizate joi, semnarea de către ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, a contractului de finanțare pentru modernizarea drumului județean 552 Craiova – Cetate.

Totodată, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a precizat că proiectul, cu o valoare totală de aproape 40 de milioane de euro, depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, reprezintă unul dintre cele mai valoroase demersuri cu finanțare europeană inițiate de administrația județeană.

„Sunt încântat să transmit o veste extraordinară pentru comunitatea doljeană, întrucât ieri, la București, a fost semnat de către viceprim-ministrul Sevil Shhaideh contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte ale noastre, drumul județean Craiova – Cetate. Este un demers însemnat, în valoare de aproape 40 de milioane de euro, prin care se va moderniza una dintre cele mai importante artere rutiere ale județului, care măsoară peste 67 de kilometri și care deservește mai mult de 320.000 de locuitori.

În plus, prin acest proiect, pentru care specialiștii din cadrul Consiliului Județean depun eforturi de mai bine de trei ani, se vor amenaja 21 de kilometri de piste pentru bicicliști și tot atâția kilometri de trotuare, precum și 14 stații pentru autobuze.

Bucuria semnării contractului de finanțare este cu atât mai mare cu cât lumea nu mai credea că această investiție pentru modernizarea drumului Craiova – Cetate se va mai realiza. Este unul dintre cele mai mari proiecte pe care le implementează Consiliul Județean, alături de cel privind sistemul de management integrat al deșeurilor, în valoare de aproape 54 de milioane de euro”, a declarat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, Marilena Bogheanu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, a afirmat: „Ne bucurăm că vom putea semna și noi în zilele următoare, atunci când va sosi documentația, acest contract de finanțare foarte important pentru județul Dolj, în cazul căruia există un puternic parteneriat între Consiliul Județean și cele 7 localități implicate. Este un proiect complex, în cadrul căruia se vor reabilita 67,5 kilometri de parte carosabilă, cu realizarea acostamentelor din beton pe o lungime de aproape 49.000 de metri liniari.

Se vor moderniza 31 de podețe prefabricate, se vor construi 11 podețe noi, vor fi modernizate 9 poduri, se vor monta 797 de indicatoare rutiere, vor fi amenajate stații de autobuz și treceri de pietoni dotate cu sisteme moderne de alimentare fotovoltaică, parcări, se vor monta parapete de protecție, se vor amenaja punctele de acces la proprietăți, fiind vorba despre 535 de podețe tubulare, dar și cele 7 intersecții cu alte drumuri județene. Este un demers important, care vine să completeze rețeaua rutieră pe care Consiliul Județean Dolj a modernizat-o în perioada trecută de programare.”

Vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile a subliniat faptul că aria beneficiarilor proiectului de modernizare nu se rezumă la localitățile străbătute de drumul județean 552. „Acest proiect reprezintă o reușită din toate punctele de vedere.

Vorbim despre un drum de peste 67 de kilometri, care conectează în mod direct Craiova cu 7 comune, dar de modernizarea căruia vor beneficia și alte localități traversate de drumuri care se intersectează cu DJ 552, printre care se numără Plenița, Orodel, Vela și Verbița. Experiența colegilor noștri – și de la Direcția Tehnică, și de la cea de Afaceri Europene – în realizarea unor proiecte similare ne îndreptățește să fim optimiști și să credem că vom duce la bun sfârșit și această investiție.

De asemenea, sperăm că acesta este doar începutul și că vom obține finanțare europeană și pentru lucrări la alte drumuri județene, cu atât mai mult cu cât demersurile pe care le-am finalizat deja au dovedit că deviza noastră, «Consiliul Județean Dolj investește în infrastructură», nu face altceva decât să reflecte realitatea”, a declarat vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile.

În cadrul conferinței de presă, vicepreședintele CJ Dolj Oana Bică a evidențiat efortul notabil depus de echipa care a asigurat pregătirea și elaborarea documentației pentru demersul cu finanțare din surse nerambursabile.

„Este un proiect de amploare, cu care ne mândrim, un proiect de care vor beneficia câteva sute de mii de locuitori din Dolj. Pentru succesul înregistrat, vreau să felicit întreaga echipă a Consiliului Județean care s-a ocupat de acest demers și fără efortul căreia, de multe ori nevăzut din afara instituției noastre, nu s-ar fi putut vorbi astăzi despre modernizarea drumului Craiova – Cetate”, a afirmat vicepreședintele CJ Dolj Oana Bică.

La rândul său, secretarul județului Dolj, Gheorghe Barbărasă, a spus: „Sunt convins că este o veste bună atât pentru cetățenii din localitățile aflate de-a lungul drumului, cât și pentru toți cei care circulă în mod frecvent pe această rută, pentru că, după cum știți, DJ 552 este o arteră rutieră care duce și către zonele de agrement de la Dunăre. A fost un efort mare din partea tuturor celor care au contribuit la acest proiect, un efort care va trebui continuat acum cu etapa implementării lui.”

Proiectul pentru modernizarea DJ 552 Craiova – Mofleni – Bucovăț – Terpezița – Sălcuța – Vîrtop – Caraula – Cetate are o valoare totală de 169.355.115,16 lei (echivalentul a 37.634.470,03 euro), inclusiv TVA, din care 165.434.908,36 lei (echivalentul a 36.763.312,96 euro) reprezintă finanțarea nerambursabilă.

Modernizarea drumului județean 552 Craiova – Cetate facilitează accesul la rețeaua transeuropeană de transport pentru locuitorii municipiului Craiova și cei ai comunelor Bucovăț, Terpezița, Sălcuța, Vîrtop, Caraula, Unirea și Cetate, populația deservită depășind 327.000 de locuitori, conform celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Statistică.

Municipalitatea craioveană este pregătită să ofere locuințe medicilor care vor lucra la Spitalul Regional de Urgență
Regional joi, 30 aprilie 2026, 11:16

Municipalitatea craioveană este pregătită să ofere locuințe medicilor care vor lucra la Spitalul Regional de Urgență

Prezentă la conferința „Construire Spital Regional de Urgență Craiova – Faza II. De la viziune la implementare”, organizată de...

Municipalitatea craioveană este pregătită să ofere locuințe medicilor care vor lucra la Spitalul Regional de Urgență
Olt: investiții în infrastructura rutieră
Regional joi, 30 aprilie 2026, 10:16

Olt: investiții în infrastructura rutieră

Una dintre cele mai consistente direcții de investiții, prevăzută în bugetul pe anul 2026 al județului Olt este infrastructura rutieră,...

Olt: investiții în infrastructura rutieră
Craiova: nou târg de adopții canine
Regional miercuri, 29 aprilie 2026, 11:17

Craiova: nou târg de adopții canine

Salubritate Craiova, prin Serviciul de Gestionare a câinilor fără stăpân, organizează un nou târg de adopții canine. Evenimentul va fi...

Craiova: nou târg de adopții canine
Lucrări pe DN 7A – Valea Oltului
Regional miercuri, 29 aprilie 2026, 10:30

Lucrări pe DN 7A – Valea Oltului

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova anunță că se efectuează lucrări pe DN 7A, km 18+050, în zona localităților...

Lucrări pe DN 7A – Valea Oltului
Regional miercuri, 29 aprilie 2026, 09:14

Balș: îmbunătățirea serviciilor de urgență la Spitalul Orășenesc

Spitalul Orășenesc Balș a lansat o licitație de peste 8,5 milioane de lei pentru dotarea noului Compartiment de Primiri Urgențe, care va fi...

Balș: îmbunătățirea serviciilor de urgență la Spitalul Orășenesc
Regional miercuri, 29 aprilie 2026, 08:19

Produse contrafăcute descoperite de polițiștii mehedințeni

Marți, 27 aprilie,  în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și...

Produse contrafăcute descoperite de polițiștii mehedințeni
Regional marți, 28 aprilie 2026, 13:11

Craiova: „Vibrații Cromatice pe aripi de fluturi” – expoziție la Muzeul Olteniei

Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Olteniei organizează miercuri, 29 aprilie, ora 11,00, vernisajul unei expoziții dedicate...

Craiova: „Vibrații Cromatice pe aripi de fluturi” – expoziție la Muzeul Olteniei
Regional marți, 28 aprilie 2026, 12:47

Craiova: „Amintiri din Eutopia”- lansare la Muzeul Cărții și Exilului Românesc

Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează joi, 30 aprilie 2026, la ora 15.00, în Holul Expozițional, lansarea volumului „Amintiri din...

Craiova: „Amintiri din Eutopia”- lansare la Muzeul Cărții și Exilului Românesc