Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Grav accident pe Transalpina

Grav accident pe Transalpina

Publicat de Cosmin Meca, 15 august 2017, 16:15

Doi tineri, soţ şi soţie, în vârstă de 28 şi 26 de ani, au fost grav răniţi, marţi, după ce s-au răsturnat cu maşina pe Transalpina, la locul accidentului intervenind salvamontiştii şi fiind trimis şi un elicopter SMURD.

Reprezentantul Salvamont Gorj, Ioan Dodenciu, a declarat că salvamontiştii au intervenit pe Transalpina, în zona Văii Lotrului, unde o maşină de teren în care se aflau două persoane, soi şi soţie din Timişoara, a ieşit de pe drumul principal şi s-a răsturnat pe un teren accidentat.

„Este vorba despre o maşină de teren în care se aflau două persoane. Au luat-o pe un teren accidentat, ieşind de pe şoseaua principală, iar la un moment dat s-au răsturnat cu autoturismul de câteva ori, până în drum. Ambii sunt răniţi. Noi, cei de la Salvamont, am fost în echipaj de primă urgenţă, i-am scos şi maşină şi au fost transportaţi la spital. Unul a fost preluat de Ambulanţă, iar celălalt de elicopterul SMURD”, a declarat Ioan Dodenciu.

Potrivit acestuia, la locul accidentului au sosit mai multe ambulanţe de la Petroşani şi din judeţul Vâlcea, precum şi elicopterul SMURD.

Ambii tineri au suferit multiple plăgi şi traumatisme.

În această minivacanţă, s-a mai răsturnat o maşină pe Transalpina. Este vorba despre un autoturism cu numere de Prahova ce a căzut în prăpastie, duminică, însă cele patru persoane au fost rănite uşor şi au refuzat ajutorul medical. Şoferii reclamă lipsa parapeţilor de pe marginea drumului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: realitatea.net, news.ro, Facebook

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:28

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar

Accidentul a avut loc pe Calea București din Craiova unde o femeie, de 59 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism către strada...

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar
Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:12

Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România

În perioada 30 octombrie 2026, ora 20.00 – 1 noiembrie 2026, ora 1.00, traficul mijloacelor de transport marfă prin Punctul de Trecere a...

Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România
Craiova: Se închide strada Râului
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 11:29

Craiova: Se închide strada Râului

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, în perioada 02 – 15.11.2026, vor fi instituite restricții de circulație pe strada Râului, din...

Craiova: Se închide strada Râului
Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 11:07

Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus

Comuna Osica de Sus va găzdui sâmbătă, 31 octombrie, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru...

Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 10:12

Gorj: Amendă de 50.000 lei pentru gestionarea ilegală a deșeurilor de construcții

În urma unor sesizări primite din partea cetățenilor, comisarii Gărzii de Mediu Gorj s-au deplasat pe raza orașului Bumbești-Jiu, unde au...

Gorj: Amendă de 50.000 lei pentru gestionarea ilegală a deșeurilor de construcții
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 09:45

Turiști recuperați din masivul Mehedinți de salvamontiștii gorjeni

Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Gorj, aflat în coordonarea Consiliului Județean Gorj, au desfășurat în cursul...

Turiști recuperați din masivul Mehedinți de salvamontiștii gorjeni
Regional joi, 29 octombrie 2026, 18:49

Mehedinți: Drum județean modernizat cu fonduri europene

Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 564, pe tronsonul Dănceu – Jiana – Scăpău, cu o lungime de aproape 13 kilometri, au fost...

Mehedinți: Drum județean modernizat cu fonduri europene
Regional joi, 29 octombrie 2026, 16:43

Asociația Partida Romilor PRO-EUROPA Sucursala Dolj a lansat campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”

Partida Romilor PRO-EUROPA, Sucursala Dolj, a lansat joi, 29 octombrie, campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”, inițiativă a...

Asociația Partida Romilor PRO-EUROPA Sucursala Dolj a lansat campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”