Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Medicamente noi pe lista compensatelor

Medicamente noi pe lista compensatelor

Publicat de Puiu Vulea, 19 septembrie 2017, 08:55

Nouă medicamente noi urmează să intre pe lista celor compensate şi gratuite în perioada următoare. Cinci dintre ele vor fi pentru cei infectaţi cu HIV, iar restul pentru tratamentul cancerului renal, al diabetului, psoriazisului şi bolilor cardiovasculare. Autorităţile dau asigurări că până la sfârşitul lunii viitoare substanţele noi vor putea fi deja prescrise bolnavilor. Deocamdată însă, mai trebuie finalizate două protocoale. Directorul executiv al Uniunii Naționale a Organizațiilor persoanelor afectate de HIV/SIDA, Iulian Petre, a precizat că așteaptă medicamentele de mulți ani de zile și spune care sunt beneficiile pentru pacienți.

Iulian Petre:

Producătorii de medicamente susțin, la unison, creșterea bugetului alocat medicamentelor. Însă producătorii de medicamente generice vor eliminarea taxei prin care aceștia returnează o parte din profitul realizat în urma vânzărilor de medicamente compensate care depășesc suma alocată acestora de la fondul național de asigurări.

Viorica Predună, vicepreședintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România:

Subsecretarul de stat din Ministerul Sănătății, Octavian Alexandrescu a menționat că se analizează posibilitatea unei noi strategii de calcul a prețului la medicamente, astfel încât să nu mai fie un preț minim european.

Elevii vor beneficia, în continuare, de transport gratuit cu trenul
National marți, 15 septembrie 2026, 14:13

Elevii vor beneficia, în continuare, de transport gratuit cu trenul

Elevii beneficiază, și anul acesta, de transport gratuit cu trenul. Ei au bilete și abonamente lunare gratuite la garnituri Regio, Interregio și...

Elevii vor beneficia, în continuare, de transport gratuit cu trenul
Piaţa Victoriei din Capitală, blocată de oierii care protestează în faţa Guvernului
National marți, 15 septembrie 2026, 13:34

Piaţa Victoriei din Capitală, blocată de oierii care protestează în faţa Guvernului

Piaţa Victoriei din Capitală este blocată de oierii care protestează în faţa Guvernului. Aceștia au forţat cordonul de jandarmi şi au intrat...

Piaţa Victoriei din Capitală, blocată de oierii care protestează în faţa Guvernului
Ajutoare de 52 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine din România
National marți, 15 septembrie 2026, 08:47

Ajutoare de 52 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine din România

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de sprijin în valoare de 52 de milioane de euro, destinată crescătorilor de bovine afectați...

Ajutoare de 52 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine din România
Investițiile din România au trecut de 100 de miliarde de lei în primul semestru
National marți, 15 septembrie 2026, 08:44

Investițiile din România au trecut de 100 de miliarde de lei în primul semestru

Investițiile nete realizate în economia României au ajuns la aproximativ 100,5 miliarde de lei în primele șase luni din 2026. Datele...

Investițiile din România au trecut de 100 de miliarde de lei în primul semestru
National marți, 15 septembrie 2026, 08:42

Nicușor Dan anunță o nouă desemnare de premier. Consultările continuă în această săptămână

Președintele Nicușor Dan a declarat că va desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru, cel mai probabil înaintea plecării la Adunarea...

Nicușor Dan anunță o nouă desemnare de premier. Consultările continuă în această săptămână
National luni, 14 septembrie 2026, 16:06

Craiova/”Coregrafii suspendate”, expoziție la Centrul „Constantin Brâncuși”

Amplasată într-un spațiu dedicat memoriei lui Constantin Brâncuși, care adăpostește bârnele originale, aduse din atelierul parizian al...

Craiova/”Coregrafii suspendate”, expoziție la Centrul „Constantin Brâncuși”
National luni, 14 septembrie 2026, 14:04

Instanţele din România introduc „normarea” activităţii. Dosarele care depăşesc capacitatea de procesare vor fi puse în aşteptare

Mecanismul, cunoscut drept „normare”, stabileşte câte dosare poate prelua, într-o zi, o instanţă, în funcţie de numărul de judecători...

Instanţele din România introduc „normarea” activităţii. Dosarele care depăşesc capacitatea de procesare vor fi puse în aşteptare
National luni, 14 septembrie 2026, 13:51

Comisia Europeană a aprobat ajutoare de 52 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine din România

Sprijinul se adresează întreprinderilor care activează în sectorul creșterii bovinelor și va fi disponibil, până la 31 decembrie 2026. Banii...

Comisia Europeană a aprobat ajutoare de 52 de milioane de euro pentru crescătorii de bovine din România