Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Seminar privind finanțările pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale

Seminar privind finanțările pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale

Publicat de Puiu Vulea, 8 ianuarie 2018, 21:29

Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj informează printr-un comunicat că, în colaborare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, organizează marți, 9 ianuarie 2018, ora 11.00, în Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu Jiu, seminarul de informare privind finanțările active pentru dezvoltarea infrastructurii de educație și formare, inclusiv formare profesională, din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Întâlnirea este organizată ca urmare a lansării apelurilor de proiecte aferente Axei Prioritare 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale din cadrul POR 2014-2020, ce vizează învățământul preșcolar și antepreșcolar, învățământul obligatoriu și învățământul profesional și tehnic. În cadrul acestor apeluri, pot depune proiecte unitățile administrativ-teritoriale dar și instituții ale administrației publice locale aflate în subordinea sau coordonarea autorităților publice locale. În cadrul evenimentului, reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional, vor prezenta informații privind eligibilitatea proiectelor, a cheltuielilor, dar și informații detaliate privind depunerea unei cereri de finanțare. Ghidurile solicitantului pentru apelurile de proiecte menționate pot fi consultate pe site-ul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

Concert extraordinar în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu
Regional marți, 16 iunie 2026, 09:51

Concert extraordinar în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu

Concertul extraordinar „Muzică de la Viena la Buenos Aires”, susținut de prestigiosul ansamblu Munich Piano Trio, va avea loc sâmbătă, 20...

Concert extraordinar în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu
Festivalul Național de Muzică Populară „Maria Apostol” revine la Runcu cu o ediție aniversară
Regional marți, 16 iunie 2026, 09:30

Festivalul Național de Muzică Populară „Maria Apostol” revine la Runcu cu o ediție aniversară

Comuna gorjeană Runcu se pregătește să găzduiască, vineri, 19 iunie, una dintre cele mai importante manifestări folclorice din județ și din...

Festivalul Național de Muzică Populară „Maria Apostol” revine la Runcu cu o ediție aniversară
Dolj: Invitație la sărbătoarea gustului dulce, de Dăbuleni
Regional luni, 15 iunie 2026, 12:43

Dolj: Invitație la sărbătoarea gustului dulce, de Dăbuleni

Primăria și Consiliul Local Dăbuleni organizează în zilele de 19 și 20 iunie 2026, o nouă ediție a evenimentului „FESTIVALUL LUBENIȚEI DE...

Dolj: Invitație la sărbătoarea gustului dulce, de Dăbuleni
Contrabandă cu țigări descoperită la Calafat
Regional luni, 15 iunie 2026, 12:01

Contrabandă cu țigări descoperită la Calafat

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat...

Contrabandă cu țigări descoperită la Calafat
Regional luni, 15 iunie 2026, 09:51

Gorj: Restricții de circulație la Rovinari

Poliția Locală Rovinari informează cetățenii că, în contextul organizării evenimentului cultural-artistic „Zilele Orașului Rovinari...

Gorj: Restricții de circulație la Rovinari
Regional luni, 15 iunie 2026, 09:33

Gorj: Campanie pentru prevenirea traficului de persoane

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a lansat campania „Libertatea nu se negociază! Informează-te, protejează-te, acționează!”,...

Gorj: Campanie pentru prevenirea traficului de persoane
Regional vineri, 12 iunie 2026, 17:57

Gorj: Festival-concurs național dedicat lui Eminescu și Brâncuși, organizat la Țânțăreni

Consiliul Local și Primăria Comunei Țânțăreni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Biblioteca...

Gorj: Festival-concurs național dedicat lui Eminescu și Brâncuși, organizat la Țânțăreni
Regional vineri, 12 iunie 2026, 17:34

Restricții de circulație prelungite pe Valea Oltului

Restricțiile de circulație instituite pe DN 7, în zona Valea Oltului, au fost prelungite cu 30 de zile, până la data de 15 iulie 2026,...

Restricții de circulație prelungite pe Valea Oltului