Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Cum arată „cel mai greu om din lume” după ce a slăbit 250 de kilograme

Cum arată „cel mai greu om din lume” după ce a slăbit 250 de kilograme

Publicat de Cosmin Meca, 24 februarie 2018, 10:11

Juan Pedro Franco petrece tot mai puţin timp imobilizat în pat. Cu ajutorul unui dispozitiv special care îl ajută să îşi susţină greutatea, acest mexican, care a deţinut titlul de „cel mai greu om din lume”, a început să se deplaseze cu paşi mici şi speră să poată să meargă singur în viitorul apropiat, informează Agerpres.

Juan Pedro Franco gras_fb
Foto: Facebook

În vârstă de 33 de ani, acest bărbat originar din statul Aguascalientes din centrul ţări, cântărea 595 de kilograme în octombrie 2016. Acea greutate, care rezulta dintr-o alimentaţie inadecvată şi o funcţionare deficitară a tiroidei, i-a adus recordul Guinness la categoria „cel mai greu om din lume”.

Suferind de hipotiroidie, hipertensiune arterială, diabet şi obstrucţie pulmonară severă, Juan Pedro Franco a decis să îşi ia destinul în mâni şi a apelat la ajutorul lui Jose Antonio Castaneda, un chirurg specializat în tratamente contra obezităţii.

250 de kilograme mai puţin

Juan Pedro Franco gras_fb 2
Foto: Facebook

În noiembrie 2016, Juan Pedro s-a mutat cu mama lui din Aguascalientes la Guadalajara, în vestul Mexicului, unde se află Gastric Bypass Mexico, clinica medicului Castaneda, pentru a fi mai aproape de echipa de experţi.

Prima etapă a costat în respectarea unui regim mediteranean „foarte sever”.

În mai 2017, Juan Pedro Franco a intrat în sala de operaţie pentru prima dată, pentru a i se fixa un manşon gastric, iar după şase luni a făcut şi un bypass. Aceste două operaţii au ca scop reducerea taliei stomacului.

Scăderea capacităţii sale de a mânca era singura metodă pentru a-l face să slăbească, întrucât arderea caloriilor nu era suficientă.

După a doua operaţie, greutatea lui a scăzut la 366 de kilograme. Medicii mexicani speră că peste un an şi jumătate, pacientul lor va avea o greutate de aproximativ 100 de kilograme.

„A pierdut aproximativ 250 de kilograme de când tratamentul a început”, a precizat medicul Castaneda.

Juan Pedro are un ten foarte alb, din cauza absenţei expunerii la soare. El ţese eşarfe şi prepară „alegrias”, un desert tradiţional mexican bazat pe amarant şi miere.

„Sunt foarte fericit pentru că totul merge bine”, a declarat el din patul în jurul căruia a fost instalată o structură din metal, ce îi permite să se ridice şi să facă exerciţii fizice, graţie unor scripeţi hidraulici fixaţi în tavan.

„În fiecare zi, face mai multe exerciţii fizice, încearcă să se ridice, are o atitudine pozitivă”, a declarat medicul său.

Însă visul acestui pacient, căruia îi place să cânte, inclusiv la chitară, este să meargă din nou.

Specialiştii de la clinică îl avertizează însă că totul „va depinde de evoluţia tratamentului limfedemelor din picioarele sale” (acumulare anormală de lichid prin obstrucţia sistemului limfatic).

În timpul ultimei intervenţii chirurgicale, stomacul său a fost redus la jumătate şi acest organ a primit o formă orizontală, pentru a-şi reduce capacitatea gastrică.

În paralel, o divizie intestinală a fost realizată, pentru ca procesul de absorbţie să fie selectiv, adică doar o parte din intestin să absoarbă nutrimente.

Două luni după această ultimă intervenţie chirurgicală, pacientul – care rămâne conectat la un tub de oxigen – pierduse deja 22 de kilograme, potrivit clinicii mexicane.

Pentru echipa medicală interdisciplinară care îl monitorizează, Juan Pedro Franco rămâne „un pacient complex şi cu risc ridicat, până la dispariţia obezităţii sale extreme”.

„Încercăm să salvăm o viaţă şi vom rămâne vigilenţi până când el va fi în afara oricărui pericol”, au subliniat medicii mexicani.

Potrivit studiilor realizate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţi şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), 58% dintre locuitorii din America latină şi din insulele din Marea Caraibilor sunt supraponderali.

Mexic, Bahamas şi Chile sunt ţările cu cele mai mari probleme din acest punct de vedere.

În mai 2014, un alt mexican, Manuel Uribe, suferind de obezitate extremă, a murit. În 2007, el fusese înscris în Cartea Recordurilor Guinness la categoria „cel mai greu om din lume”, cu o greutate de 597 de kilograme.

sursa: digi24.ro

Etichete:
China încetinește valul listărilor bursiere ale companiilor de roboți umanoizi
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 09:16

China încetinește valul listărilor bursiere ale companiilor de roboți umanoizi

Autoritățile de reglementare din China analizează mai strict ofertele publice inițiale pregătite de companiile care dezvoltă roboți umanoizi....

China încetinește valul listărilor bursiere ale companiilor de roboți umanoizi
Astronomii explică de ce unele găuri negre produc jeturi la ani după distrugerea unei stele
Fapt divers vineri, 18 septembrie 2026, 10:25

Astronomii explică de ce unele găuri negre produc jeturi la ani după distrugerea unei stele

O echipă de astronomi a identificat o posibilă explicație pentru jeturile de materie care apar la mult timp după ce o gaură neagră supermasivă...

Astronomii explică de ce unele găuri negre produc jeturi la ani după distrugerea unei stele
Telescopul spațial Roman al NASA ar putea funcționa timp de 22 de ani
Fapt divers vineri, 18 septembrie 2026, 10:21

Telescopul spațial Roman al NASA ar putea funcționa timp de 22 de ani

Telescopul spațial Nancy Grace Roman ar putea rămâne operațional până la 22 de ani, mult peste durata de bază prevăzută inițial. NASA a...

Telescopul spațial Roman al NASA ar putea funcționa timp de 22 de ani
Franța pregătește integrarea calculatoarelor cuantice în infrastructura de supercomputing
Fapt divers vineri, 18 septembrie 2026, 10:09

Franța pregătește integrarea calculatoarelor cuantice în infrastructura de supercomputing

Comisariatul francez pentru Energie Atomică și Energii Alternative, CEA, a încheiat un parteneriat cu firma Alice & Bob pentru integrarea...

Franța pregătește integrarea calculatoarelor cuantice în infrastructura de supercomputing
Fapt divers joi, 17 septembrie 2026, 09:38

Google semnează cel mai mare acord al său pentru eliminarea carbonului

Google a încheiat cu firma Terradot cel mai amplu acord de eliminare a carbonului din portofoliul companiei. Proiectul va fi dezvoltat în statul...

Google semnează cel mai mare acord al său pentru eliminarea carbonului
Fapt divers joi, 17 septembrie 2026, 09:35

Testele scot la iveală comportamente neașteptate ale modelelor OpenAI

Cercetătorii în siguranța inteligenței artificiale au documentat situații experimentale în care modele dezvoltate de OpenAI au manifestat...

Testele scot la iveală comportamente neașteptate ale modelelor OpenAI
Fapt divers miercuri, 16 septembrie 2026, 09:46

Telescopul James Webb dezvăluie diferențe între inelele lui Chariklo

Observațiile realizate cu telescopul spațial James Webb indică faptul că cele două inele ale corpului cosmic Chariklo au proprietăți diferite...

Telescopul James Webb dezvăluie diferențe între inelele lui Chariklo
Fapt divers miercuri, 16 septembrie 2026, 09:44

Zuckerberg spune că marile companii au suficiente motive să dezvolte AI în siguranță

Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, afirmă că laboratoarele de inteligență artificială au deja stimulente economice și juridice...

Zuckerberg spune că marile companii au suficiente motive să dezvolte AI în siguranță