Persoanele fizice pot primi până la 15.000 de lei, pentru baterii de stocare a energiei
Publicat de Lica Simona, 6 noiembrie 2026, 13:09
Persoanele fizice vor putea obține o finanțare de maximum 15.000 de lei pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, printr-un program cu un buget total de 400 de milioane de lei. Înscrierile vor începe pe 20 noiembrie 2026, potrivit unui comunicat al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
Prima etapă a programului vizează validarea instalatorilor. Aceasta se va desfășura în perioada 16 noiembrie 2026, ora 10:00 – 20 noiembrie 2026, ora 23:59.
„Administrația Fondului pentru Mediu deschide, începând cu data de 16 noiembrie 2026, ora 10:00 și până în data de 20 noiembrie 2026, ora 23:59, sesiunea de validare a instalatorilor care doresc să participe în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, în vederea acumulării necesarului pentru consum propriu și livrării surplusului energetic în rețeaua națională”, se arată în comunicat.
Finanțarea va acoperi maximum 75% din valoarea totală a proiectului, fără să depășească 15.000 de lei, TVA inclus. Sunt eligibile exclusiv cheltuielile prevăzute în ghidul de finanțare, în limita unui standard maxim de cost eligibil de 1.500 de lei/kWh capacitate de stocare instalată, TVA inclus, potrivit AFM.
Înscrierile persoanelor fizice în cadrul programului vor începe pe 20 noiembrie 2026, la ora 10:00, și se vor încheia pe 25 noiembrie, la ora 23:59. Solicitanții vor trebui să completeze cererea de finanțare descărcată din aplicație și să încarce documentele solicitate, potrivit comunicatului.
De asemenea, solicitanții trebuie să prezinte contractul de prosumator și certificatul de racordare, emise pe numele lor, precum și o factură de energie electrică emisă în ultimele șase luni, potrivit Agerpres.