Connect with us

Azi despre ieri

Azi despre ieri – 10 aprilie 2018

Published

on

Marți, 10 aprilie

Zile trecute – 99

 

 

 

 

 

Zile rămase – 266

Soarele răsare – 06.40

 

 

 

 

Soarele apune – 19.54

Zodia – Berbec

 

 

 

Calendar ortodox – Sfintele Paști; Sf. Mc. Terentie, Pompei, African, Maxim şi Dima

 

 

 

Calendar catolic – Ss. Apoloniu, pr. m.; Macarie

 

 

 

 

-1815 – Are loc erupția vulcanului Tambora, din insula Sumbawa (Indonezia), una din cele mai puternice din istorie.

-1849 – Au loc primele tratative dintre conducătorii Revolutiei paşoptise, în frunte cu Avram Iancu, şi reprezentanţii revoluţionarilor maghiari.

-1884 – Apare, la Iaşi, „Revista socială” (până în august 1887, cu întreruperi), prima publicaţie teoretică socialistă din România.

-1912 – Vasul „Titanic” a plecat în primul şi singurul voiaj dintre Southampton, Anglia şi New York, SUA. 

-1922 – A început Conferința economică internațională de la Geneva, care a avut ca obiectiv examinarea modalităților de refacere economică a Europei centrale și răsăritene. Au participat 30 de state.

-1932 – S-a constituit Partidul Naţional Agrar, condus de Octavian Goga, prin retragerea din Partidul Poporului.

-1937 – Principele Nicolae, fiul regelui Ferdinand și al reginei Maria, a fost decăzut din rangul de membru al familiei regale, printr-un decret regal, ca urmare a căsătoriei morganatice cu Ioana Dumitrescu-Doleti. El s-a exilat în același an, sub numele de Nicolae Brana.

-1839 – S-a născut Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitor al Principatelor Române, din 1866, iar din 1881 Rege al României (Carol I, m. 10 octombrie 1914).

-1944 – A fost produsă pentru prima data chinina sintetică, de către dr. Robert Burns Woodward  și dr. William von Eggers Doering.

-1948 – Are loc premiera dramei istorice „Michelangelo”, de Al. Kiriţescu. 

-1958 – Se desfiinţează Uniunea Femeilor Democrate din România, în locul ei

constituindu-se Consiliul Naţional al Femeilor, cu misiunea de a conduce mişcarea de femei, fără contururi organizatorice riguroase.

-1970 – Paul McCartney anunţă că părăseşte trupa The Beatles din motive personale şi profesionale.

-1972 – A fost semnată Convenţia privind interzicerea perfecţionării producţiei şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi a toxinelor şi distrugerea lor.

-1988 – Mihail Gorbaciov propune limitarea armelor nucleare tactice și oferă garanții potrivit cărora Uniunea Sovietică își va distruge tot arsenalul chimic.

-1990 – Guvernul României adoptă hotărârea privind înființarea Fundației România, pentru dezvoltarea relațiilor cu alte state și promovarea legăturilor cu țări ale persoanelor originare din România.

-1993 – Realizarea primei transmisii, printr-un radio-amator, a echipajului unei navete americane cu cel al altei navete spațiale. Un astronaut american al stației „Discovery” a schimbat câteva cuvinte cu un cosmonaut aflat la bordul stației orbitale ruse „Mir”.

-1998 – Semnarea acordului istoric privind Irlanda de Nord. La ora 16,36 GMT, la Belfast, după 32 de ore de negocieri neîntrerupte sub președinția ex-senatorului american George Mitchell, guvernele Regatului Unit și Irlandei și partidele politice din Irlanda de Nord au încheiat un acord privind noua administrație a provinciei, menit să pună capăt celor aproape trei decenii de conflicte, soldate cu peste 3.200 de morți. Acordul, salutat unanim de marile puteri mondiale, deschide calea celei mai mari schimbări în statutul politic al insulei după împărțirea sa, în 1921.

-2010 – Accidentul aviatic de la Smolensk – Preşedintele Poloniei, soţia acestuia, guvernatorul Băncii Naţionale Poloneze, oficiali şi oameni de marcă polonezi au decedat în urma unui accident aviatic produs în apropiere de aeroportul din Smolensk, Rusia. 

 

ULTIMA ORĂ

a woman in green long sleeves picking tomatoes a woman in green long sleeves picking tomatoes
National2 ore ago

Secretele cultivării roșiilor: Sfaturi de la un fermier experimentat (INTERVIU)

Atunci când vine vorba de cultivarea roșiilor sau, mai important, de obținerea unei recolte de roșii uimitoare, câteva sfaturi și...

National2 ore ago

Organizațiile de mediu solicită Guvernului României să sprijine retragerea din Tratatul Carta Energiei (INTERVIU)

Mai multe organizații de mediu și think tank-uri solicită Guvernului României să susțină retragerea din Tratatul Carta Energiei, după ce Comisia...

soldier wearing brown helmet holding assault rifle during daytime soldier wearing brown helmet holding assault rifle during daytime
International2 ore ago

Statele Unite suspendă livrarea de bombe către Israel

Statele Unite au suspendat livrarea unui transport de bombe de putere în Israel, după ce guvernul israelian nu a răspuns...

red smoke illustration red smoke illustration
International2 ore ago

Flacăra Olimpică ajunge la Marsilia, deschizând un tur inedit înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

Flacăra olimpică a ajuns în largul portului Marsilia, unde va fi debarcată diseară, la începutul unui tur al Franței inedit,...

National2 ore ago

Autostrada A7 ar putea reduce pericolele de pe Drumul Național 2 – E 85

Drumul Național 2 – E 85 se numără printre cele mai periculoase șosele din țară, fiind martor la zeci de...

National2 ore ago

Polițiștii locali au protestat la Guvern pentru recunoașterea condițiilor grele de muncă

Câteva zeci de poliţişti locali din România au protestat la Guvern, în Piaţa Victoriei, solicitând recunoaşterea condiţiilor grele de muncă,...

boy looking on a tidied desk boy looking on a tidied desk
National3 ore ago

Reîntoarcerea la școală pentru aproximativ trei milioane de elevi și preșcolari

Aproximativ trei milione de elevi şi preşcolari au revenit, astăzi, în sălile de curs, după vacanţa de primăvară şi sărbătorile...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON