Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Centru de radioterapie în municipiul Râmnicu Vâlcea

Centru de radioterapie în municipiul Râmnicu Vâlcea

Publicat de Cosmin Meca, 28 februarie 2019, 19:00

Consilierii judeţeni au aprobat joi, în unanimitate, concesionarea prin licitaţie publică a unui teren pentru construirea în municipiul reşedinţă a unui centru de radioterapie, în condiţiile în care, în prezent, serviciile medicale pentru bolnavii de cancer din judeţ sunt oferite doar în cadrul Spitalului Judeţean, care dispune de 50 de paturi în Secţia de Oncologie, în timp ce numărul celor diagnosticaţi cu această boală este de peste 5.000. 

Investiţia va fi realizată de către Consiliul Judeţean Vâlcea, se ridică la peste 6 milioane de euro şi ar urma să ofere asistenţă medicală specifică bolnavilor cu afecţiuni oncologice, în regim de spitalizare de zi.

Pe lângă îmbunătăţirea condiţiilor în care sunt oferite serviciile medicale bolnavilor din cancer, investiţia va duce şi la crearea a aproximativ 60 de noi locuri de muncă în domeniul sanitar, a mai menţionat şeful judeţului Vâlcea. 

Premieră la Teatrul Ariel Râmnicu Vâlcea: ”Cântecul de lebădă”, de A.P. Cehov
Regional marți, 15 septembrie 2026, 13:55

Premieră la Teatrul Ariel Râmnicu Vâlcea: ”Cântecul de lebădă”, de A.P. Cehov

Vineri, 2 octombrie, ora 19.00, publicul vâlcean este invitat la premiera spectacolului ”Cântecul de lebădă”, de A.P. Cehov, pe care...

Premieră la Teatrul Ariel Râmnicu Vâlcea: ”Cântecul de lebădă”, de A.P. Cehov
Accident spectaculos în Craiova. Un șofer de 19 ani a ajuns cu mașina în chioșcurile de flori
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:59

Accident spectaculos în Craiova. Un șofer de 19 ani a ajuns cu mașina în chioșcurile de flori

În noaptea de 14 spre 15 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier...

Accident spectaculos în Craiova. Un șofer de 19 ani a ajuns cu mașina în chioșcurile de flori
Razie pe DN 6, în Dolj. 63 de amenzi și cinci permise reținute în doar patru ore
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:41

Razie pe DN 6, în Dolj. 63 de amenzi și cinci permise reținute în doar patru ore

Polițiștii rutieri din Dolj au desfășurat, luni, 14 septembrie, în intervalul orar 11:00–15:00, o nouă acțiune în sistem „releu” pentru...

Razie pe DN 6, în Dolj. 63 de amenzi și cinci permise reținute în doar patru ore
A început Olimpiada Liceelor 2026 la Slatina. Competiții sportive și artistice până pe 3 octombrie
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:36

A început Olimpiada Liceelor 2026 la Slatina. Competiții sportive și artistice până pe 3 octombrie

Liceenii din Slatina au intrat oficial în competiție odată cu startul Olimpiadei Liceelor 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente...

A început Olimpiada Liceelor 2026 la Slatina. Competiții sportive și artistice până pe 3 octombrie
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:33

Prima ediție a Festivalului de Film Românesc, la Craiova. Eveniment dedicat filmului „Pădureanca”

Muzeul Cărții și Exilului Românesc găzduiește, în perioada 18-20 septembrie 2026, prima ediție a Festivalului de Film Românesc, eveniment...

Prima ediție a Festivalului de Film Românesc, la Craiova. Eveniment dedicat filmului „Pădureanca”
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:31

Conferința Internațională „Muzeul și Cercetarea Științifică”, la Craiova. 150 de cercetători și specialiști participă la eveniment

Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează joi, 17 septembrie 2026, cea de-a...

Conferința Internațională „Muzeul și Cercetarea Științifică”, la Craiova. 150 de cercetători și specialiști participă la eveniment
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:10

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova: Primăria reia procedura pentru studiul de fezabilitate

Primăria Craiova a reluat procedura pentru realizarea studiului de fezabilitate al parcării supraetajate propuse în Piața Constantin Brâncuși,...

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova: Primăria reia procedura pentru studiul de fezabilitate
Regional luni, 14 septembrie 2026, 09:53

Urban Playfield transformă Piața Mihai Viteazul într-un teren uriaș de joacă și sport

Urban Playfield, festivalul sporturilor luate în joacă, ajunge în acest weekend la Craiova, pentru penultima oprire a turului național din 2026....

Urban Playfield transformă Piața Mihai Viteazul într-un teren uriaș de joacă și sport