Legendele din spatele garguilor de pe Notre Dame. Ce trebuie ştiut despre creaturile de pe catedrala pariziană

Publicat de Cosmin Meca, 17 aprilie 2019, 10:07

Catedrala Notre Dame din Paris, Franţa, a fost terminată la mijlocul secolului al XIII-lea. Aşadar, este uşor de înţeles că, în aproape 800 de ani, istoria acumulată este una impresionantă. Un capitol fascinant al acestei istorii este reprezentat de gargui, creaturile sculptate şi încorporate în catedrală.

Notre Dame este una dintre cele mai frumoase catedrale gotice, situată în inima unei civilizaţii reprezentative a istoriei omenirii. Nu este cunoscută doar pentru arhitectura şi vitraliile sale, ci şi pentru că este acoperită cu creaturi impresionante: garguii.

Prin definiţie, un gargui este o figură mitică sculptată sau cioplită, conţinând de obicei un canal de scurgere pentru apă, având, în afară de decoraţiune, o funcţie de scurgere a apei, scrie The Vintage News.

Termenul vine din franceză, gargouille, ceea ce se traduce prin gât sau esofag. Are sens, întrucât apa vine de obicei prin gura garguiului.

Există o legendă franceză din zona Rouen în care o creatură numită la Gargouille semăna cu un dragon, cu un gât lung, aripi de liliac şi capacitatea de a scuipa foc.

Există mai multe versiuni ale legendei, dar în esenţă este vorba despre lupta dintre Sfântul Romanus cu Gargouille. Demonul este înfrânt, este dus la Rouen pentru a fi ars, excepţie făcând capul şi gâtul său, care fiind obişnuit cu propriul foc, rămân intacte. Acestea sunt montate pe pereţii noii biserici pentru a ţine departe spiritele rele.

Garguii şi alte creaturi mitice reprezintă şi ilustrează răul în concepţia creştină medievală.

Ideea gotică a unei vieţi veşnice osândite este una de durere şi suferinţă, iar garguii pot reprezenta demonii din afară versus sacrul şi siguranţa din interiorul bisericii. Din secolul al XIII-lea, aceste creaturi, care sunt cu sutele, protejează catedrala de apa de ploaie şi de spirite rele.

Unii dintre gargui au un aspect feroce, pe când alţii au o înfăţişare elegantă, iar unii par plictisiţi. Alţii nici nu pot fi consideraţi gargui în adevăratul sens al cuvântului.

De fapt, creaturile care completează arhitectura catedralei sunt varii tipuri de fiinţe mitice, de la himere, care au doar un rol ornamental, „ornamente groteşti” (grottoesque), un wyvern (un dragon mic) şi Styrga, cunoscut drept „garguiul scuipător”, una dintre cele mai cunoscute figuri ale catedralei.

Există mai multe „generaţii” de creaturi mitice

Deşi adevăraţii gargui sunt predispuşi la eroziune de la apa pe care trebuie să o elimine de pe catedrală, multe figuri au fost înlăturate sau distruse în secolele XVII şi XVIII, în special în timpul Revoluţiei Franceze.

Au fost înlocuiţi de creaturi în stil gotic de arhitectul francez Eugene Emmanuel Viollet-le-Duc, în timpul restauraţiei catedralei de la mijlocul secolului al XIX-lea. Aşa cum se obişnuia în timpul Evului Mediu, Viollet-le-Duc a adăugat o figură a lui reprezentând un gargui.

Dintre toate reprezentaţiile arhitecturale de acest gen, Styrga este probabil cel mai fotografiat.

Numit şi Strix, a fost adăugat alături de multe himere ca parte din restauraţia arhitectului francez şi seamănă cu un liliac sau o bufniţă, cu un cap mare, un cioc mare, aripi şi coarne. Stă cu capul în mâini şi se spune că se hrăneşte cu carne umană, iar o referinţă la această creatură poate fi găsită în operele poetului roman Ovidiu.

Alte figuri includ o egretă, cu aripile pe lângă corp şi un cioc lung şi care preiveşte în jos, un elefant, capre, o maimuţă, un câine cu trei capete, un mistreţ, mai mulţi vulturi, o himeră care mănâncă struguri şi un demon care se hrăneşte cu un suflet uman.