Connect with us

Evenimente

Aventura baloanelor, așa cum a fost (fotoreportaj).

O plimbare cu balonul pe cerul Olteniei

Published

on

Partea a doua

Așadar, iată-ne înălțându-ne în plina bătaie a soarelui dimineții de pe câmpia întinsă cât vezi cu ochii.

În urma noastră decolează se celelalte baloane, dar unul ne-a luat-o înainte.

Când ne aflăm deja în aer, privim în urmă către codași:

În sfârșit, aflați la 250 de metri înălțime, admirăm peisajul:

Primul balon aterizează într-o porumbiște datorită unui curent de aer descendent, dar se ridică iar.

Ne filmăm și folografiem umbra; suntem în aer de peste o oră iar soarele s-a ridicat:

Ne pregătim de aterizare și reușim s-o facem între două lanuri de porumb.

Totul a mers lin, n-au existat probleme. Îl rog pe Viorel Pârligras să mă pozeze.

Băieții strâng balonul. I-am ajutat și eu, dar n-aveam cum să mă filmez sau fotografiez singur făcând asta.

Suntem recuperați de mașina echipajului bulgăresc și readuși în punctul de plecare. Acolo ne relaxăm la o cafea…

Va urma o foarte importantă ceremonie în care se va consfinți „botezul aerului” în primul nostru zbor cu balonul; diplomele au fost scrise de conducătorii echipajelor care se pregătesc să le dea citire.

A urmat un „ritual de inițiere” prin care fiecare dintre noi am fost botezați și înnobilați cu foc, pământ și… șampanie. Nu puteam nici filma, nici fotografia, eram protagonist. Dar au făcut-o alții. La final am primit diplomele. A mea arată așa (față și verso):

Cu alte cuvinte iată-mă conte de Băilești (fiind bulgar, cel care a scris a uitat să scrie un „e” pe acolo). Cum vă place?

Mie mi-a plăcut totul.

ULTIMA ORĂ

International7 ore ago

UE adoptă poziția de negociere pentru siguranța jucăriilor în contextul preocupărilor legate de substanțele nocive

Consiliul şi Parlamentul European au adoptat poziţiile de negociere pentru noul regulament privind siguranţa utilizării jucăriilor. Demersul vine pe fondul...

National7 ore ago

Ancheta continuă în cazul omorului în plină stradă din Piața Crângași

Procurorii și polițiștii continuă ancheta legată de adultul ucis în bătaie alaltă-seară în plină stradă în capitală. Evenimentul a avut...

National7 ore ago

Guvernul aprobă noi proiecte de investiții în infrastructura rutieră și feroviară și în sistemul informatic

Mai multe proiecte de investiţii în infrastructura rutieră şi feroviară au fost aprobate de Guvern, în şedinţa de astăzi. Va...

Regional7 ore ago

Seară balcanică, mixuri inedite, trap și butaforie impresionantă, la IntenCity

Staruri internaționale și cele mai cunoscute nume din muzica românească vor urca pe cele două scene ale Festivalului IntenCity, care...

Regional8 ore ago

Craiova găzduiește etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare ”Cultură și Spiritualitate Românească”

În perioada 15-19 mai 2024, Craiova este gazda etapei naționale a Olimpiadei Interdisciplinare ”Cultură și Spiritualitate Românească” pentru gimnaziu, care...

Regional8 ore ago

Colegiul Național „Carol I” Craiova a primit distincția Gold Preparation Centre

Colegiul Național „Carol I” Craiova a organizat astăzi evenimentul: „Istorie, Educație, Performanță – Aici și dincolo de frontiere”, cu ocazia...

Alegeri 202413 ore ago

Alegeri Parlamentul European: agenda electorală – 16 mai

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON