Connect with us

Azi despre ieri

Azi despre ieri – 3 decembrie 2019

Published

on

Marți, 3 decembrie

Zile trecute – 336

Zile rămase – 29

Soarele răsare – 07.34

Soarele apune – 16.37

Zodia – Săgetător

Calendar ortodox

Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani;

Sf. Proroc Sofonie;  (Dezlegare la pește)

Calendar catolic – Ss. Francisc Xavieriu, pr.; Sofonia, profet

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Ziua de 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități are ca obiectiv promovarea înțelegerii în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu handicap și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este o ocazie pentru o schimbare de atitudine față de aceste persoane prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate. Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități  reprezintă un prilej prin care ne exprimăm solidaritatea și respectul pentru persoanele cu handicap. Nu lipsa sau prezența unei dizabilități îi face pe oameni deosebiți, ci caracterul, munca, talentul și aptitudinile.

-1596 – S-a născut Niccolo Amati, cel mai cunoscut membru al celebrei familii de lutieri Amati din Cremona; a fost maestrul lui Antonio Stradivari şi al lui Giuseppe Guarneri. A construit mai mult de 1 000 de instrumente din care au rămas circa 650 (m. 12 aprilie 1684).

-1800 – Lângă München, armatele franceze conduse de Jean Moreau au repurtat o victorie decisivă în fața unei coaliții austro-bavareze în bătălia de la Hohenlinden din cadrul Războiului celei de-a Doua Coaliții.  

-1818 – Illinois a devenit cel de-al 21-lea stat al SUA.  

-1861 – Alexandru Ioan Cuza anunță, cu prilejul deschiderii Camerelor, că „Înalta Poartă, precum și toate Puterile Garante” recunosc Unirea Principatelor.

-1901 – S-a înființat societatea „Tinerimea artistică” de către pictorii Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Gheorghe Petrașcu ș.a.; gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viața țăranilor, a oamenilor de rând.

-1917 – Este inaugurat podul Quebec, la vest de orașul cu același nume. Proiectarea și construcția au durat două decenii.

-1920 – Geneva: Este semnat Protocolul privind constituirea Curții Permanente de Justiție Internațională cu sediul la Haga.  

-1934 – A fost înființat Spitalul de Urgență, actualul Spital de Urgență Floreasca.

-1941 – Al Doilea Război Mondial: Stalin îi spune lui Władysław Eugeniusz  Sikorski  că anumiți ofițeri polonezi de pe teritoriul URSS lipsesc, probabil pentru că au evadat în Manciuria. Istoricii vor dovedi mai târziu că ofițerii fuseseră asasinați la ordinul liderului sovietic.

-1949 – Decret privind înființarea Camerei de Comerț Exterior a României.

-1967 – Într-un spital din Cape Town, chirurgul sud-african Christian Barnard a efectuat, cu succes, primul transplant de inimă din lume. Beneficiarul transplantului, Louis Washkansky, un bărbat de 53 de ani, va muri 18 zile mai târziu de pneumonie, din cauza sistemului imunitar slăbit.

-1973 – Nicolae Ceaușescu ajunge în Statele Unite pentru o vizită oficială. Va fi primit cu toate onorurile posibile. Ceaușescu își dorea obținerea clauzei națiunii celei mai favorizate, ce presupunea facilități vamale pentru produsele românești importate de SUA. Mai dorea, de asemenea, un credit de 500-600 milioane de dolari, pe termen lung, cu o dobândă de 2%. Creditul, a spus Ceaușescu la Washington, urma să fie folosit de România pentru achiziționarea unor tehnologii americane necesare industriei românești. Va părăsi SUA fără să obțină clauza și împrumutul.

-1976 – A avut loc o încercare de asasinat asupra lui Bob Marley. A fost împușcat de două ori însă a cântat în concert două zile mai târziu.

-1977 – Au fost inaugurate lucrările de construcție a sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier II de la Drobeta-Turnu Severin.

-1987 – Adunarea Generală a ONU adoptă rezoluții inițiate de România privind reducerea bugetelor militare, reglementarea pașnică a diferendelor dintre state, dezvoltarea bunei vecinătăți.

-2008 – Bombele cu fragmentare au fost declarate oficial ilegale. Circa 100 de ţări s-au reunit pentru a semna un tratat ce interzice bombele cu fragmentare, devastatoare pentru civili.

Foto: Anamaria Turmacu

ULTIMA ORĂ

Sport4 ore ago

FC U Craiova retrogradează în Liga a 2-a: Măsuri imediate luate de conducere

După o finală tensionată în play-out-ul Ligii 1, FC U Craiova a suferit retrogradarea în Liga a 2-a. Echipa a...

Regional5 ore ago

Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina deschide perioada de reînscrieri pentru anul școlar 2024-2025

Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina anunță deschiderea perioadei de reînscrieri pentru anul școlar 2024-2025. În perioada 13-31 mai 2024,...

National5 ore ago

Ministerul Apărării Naționale lansează un apel la recrutare pentru peste 2.600 de posturi în forțele armate

Ministerul Apărării Naționale anunță o nouă serie de angajări în cadrul forțelor armate, oferind tinerilor, atât băieți, cât și fete,...

National5 ore ago

Universitatea din Craiova aduce excelența în horticultură la European Congress Horticulture

În perioada 13-16 mai 2024, Palatul Parlamentului din București găzduiește un eveniment de prestigiu – EUROPEAN CONGRESS HORTICULTURE. Facultatea de...

Regional5 ore ago

Ziua Latinității sărbătorită, de Universitatea din Craiova, prin ediția a VI-a a Concursului Național de Traducere între Limbile Romanice și Limba Latină

Cu un număr în continuă creștere de participanți, Departamentul de Limbi Romanice și Clasice, în colaborare cu Centrul de Cercetare...

Alegeri 20245 ore ago

Agenda electorală – 13 mai – Alegeri locale

Candidatul PNL la Primăria Craiova, Nicolae Giugea, a fost la sfârșitul săptămânii trecute, împreună cu echipa,  în cartierul Craiovița Nouă....

National6 ore ago

Au început evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a

În perioada 13-29 mai, elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON