Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Conducerea Primăriei Craiova a verificat unitățile din subordine

Conducerea Primăriei Craiova a verificat unitățile din subordine

Publicat de Cosmin Meca, 12 martie 2020, 19:15

Conducerea Primăriei Craiova a verificat, în această dimineață, sediile tuturor unităților din subordine pentru a se asigura că sunt respectate normele de igienă deja impuse și că atât cetățenii, cât și funcționarii înțeleg necesitatea respectării măsurilor de prevenție.

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, împreună cu viceprimarul Stelian Bărăgan și reprezentanții Biroului Situații de Urgență și Protecție Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Craiova au controlat Direcția de Asistență Socială, S.C. Piețe și Târguri, Direcția de Taxe și Impozite, S.C. Salubritate SRL, S.C. RAT SRL, RAADPFL, Compania de Apă Oltenia S.A., S.C. Termo SRL, Direcția de Evidență a Populației, Serviciul de Autoritate Tutelară, Căminul pentru Persoane Vârstnice.

S-a urmărit modul de implementare a măsurilor privind decalarea programului pentru funcționarii care își desfășoară activitatea în unități cu mai mult de 99 de angajați, dar și evitarea aglomerației în cadrul serviciilor cu publicul, mergându-se până la limitarea accesului la un număr redus de persoane.

Având în vedere Hotărârea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență nr. 7 din 11.03.2020, privind aprobarea Hotărârii nr. 9 din 10.03.2020 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, alin. 2, s-a luat decizia ca în cadrul instituțiilor care funcționează cu peste 99 de persoane în aceeași clădire, programul de lucru să fie decalat la intervale orare cu o oră/o oră și jumătate față de programul normal. Măsura se aplică în intervalul 12.03.2020 – 31.03.2020, cu posibilitatea de prelungire.

La nivelul fiecărei structuri, s-a dispus informarea funcționarilor cu privire la respectarea regulilor de proximitate, mai ales în spațiile închise. În fiecare locație, a fost verificat modul în care măsurile de prevenție au fost afișate în locuri vizibile și au fost montate dispozitive speciale de igienizare a mâinilor.

S-au verificat toate spațiile în care cetățenii interacționează atât între ei, cât și cu funcționarii publici, iar în anumite situații, s-au dispus măsuri speciale pentru această perioadă. În acest sens, birourile cu publicul au fost reorganizate în așa fel încât accesul să se facă prin intrări separate (cazul SC Termo, SC Salubritate SRL, RAADPFL, Compania de Apă Oltenia), prin comasarea de birouri (Direcția de Asistență Socială), prin multiplicarea ghișeelor on-line sau telefonice (Direcția de Evidență a Populației) sau prin limitarea numărului de persoane în aceeași încăpere (Direcția Taxe și Impozite).

Ca măsuri suplimentare, Primăria Municipiului Craiova a hotărât ca în cadrul Direcției de Taxe și Impozite Craiova, în cursul acestui weekend, se va realiza o igienizare completă a tuturor spațiilor din sediul de la Piața Centrală.

În cazul Regiei de Transport Craiova, toate mijloacele de transport sunt dezinfectate cu substanțe biocide după fiecare cursă zilnic. Conducătorii auto și cei ai tramvaielor șterg, la capăt de linie, cu alcool medicinal, barele de susținere și scaunele. De asemenea, mijloacele de transport în comun sunt dezinfectate o dată pe zi, la autobaza RAT, prin nebulizarea unui dezinfectant bio, fără miros, pe bază de peroxid de hidrogen și un complex coloidal de arginți în cantitate redusă.

De asemenea, în cursul zilei de duminică după-amiaza și până luni dimineața, toate mesele și zonele interioare din piețele craiovene vor fi spălate și igienizate.

Târgul de Săptămână și zona de comercianți de articole second-hand își vor suspenda activitatea, începând cu acest weekend. Măsura nu vizează activitatea comercianților de fructe și legume care își desfășoară activitatea în spațiul liber din incinta târgului. 

Totodată, în perioada 11-22.03.2020 (cu posibilitate de prelungire), s-a luat măsura suspendării programului de audiențe/relații cu publicul al compartimentelor funcționale din cadrul aparatului de specialitate al primarului, exceptând centrul de informații pentru cetățeni (registratura).

Au fost mediatizate comunicate pentru a face apel la populație să evite deplasările ce nu sunt absolut necesare la sediile instituției, în vederea depunerii de petiții/solicitări, îndrumând pe această cale să utilizeze serviciile electronice disponibile pe site-ul instituției, www.primariacraiova.ro, la rubrica e-servicii sau prin intermediul poștei electronice pe adresele disponibile la rubrica contact, pe același site menționat mai sus și încurajând achitarea taxelor și impozitelor online, folosind portalul www.ghiseul.ro. A fost limitat accesul cetățenilor la sediul instituției, din str. A.I. Cuza nr. 7, pe o singură cale de acces. Triajul la Centrul de Informare pentru cetățeni se efectuează de către un polițist local, astfel încât să se evite aglomerația de la ghișee.

Personalul de pază a fost înștiințat să pună în aplicare deciziile luate și să se asigure că cetățenii care apelează la serviciile publice respectă normele impuse.

Activitățile de control și verificare a tuturor instituțiilor subordonate Primăriei Municipiului Craiova vor avea loc zilnic în perioada imediat următoare.

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:28

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar

Accidentul a avut loc pe Calea București din Craiova unde o femeie, de 59 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism către strada...

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar
Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:12

Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România

În perioada 30 octombrie 2026, ora 20.00 – 1 noiembrie 2026, ora 1.00, traficul mijloacelor de transport marfă prin Punctul de Trecere a...

Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România
Craiova: Se închide strada Râului
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 11:29

Craiova: Se închide strada Râului

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, în perioada 02 – 15.11.2026, vor fi instituite restricții de circulație pe strada Râului, din...

Craiova: Se închide strada Râului
Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 11:07

Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus

Comuna Osica de Sus va găzdui sâmbătă, 31 octombrie, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru...

Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 10:12

Gorj: Amendă de 50.000 lei pentru gestionarea ilegală a deșeurilor de construcții

În urma unor sesizări primite din partea cetățenilor, comisarii Gărzii de Mediu Gorj s-au deplasat pe raza orașului Bumbești-Jiu, unde au...

Gorj: Amendă de 50.000 lei pentru gestionarea ilegală a deșeurilor de construcții
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 09:45

Turiști recuperați din masivul Mehedinți de salvamontiștii gorjeni

Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Gorj, aflat în coordonarea Consiliului Județean Gorj, au desfășurat în cursul...

Turiști recuperați din masivul Mehedinți de salvamontiștii gorjeni
Regional joi, 29 octombrie 2026, 18:49

Mehedinți: Drum județean modernizat cu fonduri europene

Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 564, pe tronsonul Dănceu – Jiana – Scăpău, cu o lungime de aproape 13 kilometri, au fost...

Mehedinți: Drum județean modernizat cu fonduri europene
Regional joi, 29 octombrie 2026, 16:43

Asociația Partida Romilor PRO-EUROPA Sucursala Dolj a lansat campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”

Partida Romilor PRO-EUROPA, Sucursala Dolj, a lansat joi, 29 octombrie, campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”, inițiativă a...

Asociația Partida Romilor PRO-EUROPA Sucursala Dolj a lansat campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”