Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Urmărire penală și control judiciar în cazul directorului UNIFARM

Urmărire penală și control judiciar în cazul directorului UNIFARM

Publicat de Puiu Vulea, 23 iunie 2020, 17:21

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 23 iunie 2020, a inculpatului IONEL EUGEN ADRIAN, director general al Companiei Naționale Unifarm SA, se arată într-un comunicat al DNA.

IONEL EUGEN ADRIAN este cercetat pentru luare de mită, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).
Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.
În plus, cele un milion de măști livrate și receționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.
Separat de cele anterior menționate, s-a mai reținut că Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale. Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.

DNA precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă își așteaptă salariile de luni de zile
National joi, 10 septembrie 2026, 08:37

Aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă își așteaptă salariile de luni de zile

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane avertizează că aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă au salarii restante de mai...

Aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă își așteaptă salariile de luni de zile
Rezultatele PISA reaprind discuția despre școala care pregătește copiii pentru viață
National joi, 10 septembrie 2026, 08:34

Rezultatele PISA reaprind discuția despre școala care pregătește copiii pentru viață

Rezultatele testării PISA provoacă reacții din partea profesorilor și organizațiilor din educație. Aceștia solicită schimbări ale programei...

Rezultatele PISA reaprind discuția despre școala care pregătește copiii pentru viață
Desemnarea noului premier se amână. Partidele încă negociază majoritatea
National joi, 10 septembrie 2026, 08:33

Desemnarea noului premier se amână. Partidele încă negociază majoritatea

Negocierile pentru formarea noului Guvern continuă, iar desemnarea prim-ministrului mai așteaptă. Potrivit informațiilor publicate miercuri...

Desemnarea noului premier se amână. Partidele încă negociază majoritatea
România nu trimite trupe combatante în Ucraina
National miercuri, 9 septembrie 2026, 18:53

România nu trimite trupe combatante în Ucraina

România nu trimite trupe combatante în Ucraina, iar prioritatea este apărarea cetățenilor noștri, a transmis, miercuri, Administrația...

România nu trimite trupe combatante în Ucraina
National miercuri, 9 septembrie 2026, 18:17

Scoarțe, covoare și păretare, în expoziție la Palatul Parlamentului

Muzeul Olteniei Craiova participă cu patrimoniul tradițional oltenesc la Palatul Parlamentului, în cadrul unei expoziții care marchează un...

Scoarțe, covoare și păretare, în expoziție la Palatul Parlamentului
National miercuri, 9 septembrie 2026, 16:42

„Brânza frământată de Teaca” – nou produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 09 septembrie 2026, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/2017 al Comisiei din...

„Brânza frământată de Teaca” – nou produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european
National miercuri, 9 septembrie 2026, 16:31

Deficitul comercial al României a ajuns la 19,28 miliarde de euro în primele șapte luni din 2026

România continuă să importe semnificativ mai mult decât exportă, iar diferența dintre cele două a dus deficitul comercial la aproape 20 de...

Deficitul comercial al României a ajuns la 19,28 miliarde de euro în primele șapte luni din 2026
National miercuri, 9 septembrie 2026, 16:27

Dronă de tip Shahed, în spațiul aerian al României. Avioane F-18 ridicate de la sol și RO-Alert în cinci județe

O dronă venită dinspre Republica Moldova a pătruns, marți, 8 septembrie, în spațiul aerian al României, provocând alertarea populației din...

Dronă de tip Shahed, în spațiul aerian al României. Avioane F-18 ridicate de la sol și RO-Alert în cinci județe