Agenția americană a medicamentului a aprobat un vaccin special pentru prevenirea HIV
Publicat de Cosmin Meca, 22 decembrie 2021, 13:29
Medicamentul injectabil, denumit Apretude, a fost aprobat de către Agenția americană a medicamentului (FDA), pe data de 20 decembrie.
Spre deosebire de medicamentele de până acum, precum Truvada și Descovy, care trebuie luate în fiecare zi pentru a avea o eficiență ridicată, injecția cu Apretude trebuie făcută inițial de două ori, la distanță de o lună, iar apoi o dată la două luni.
Medicamentul a avut rezultate foarte promițătoare în testele clinice și va fi administrat adulților cu risc și adolescenților care cântăresc cel puțin 35 de kilograme.
O doză va costa 3700$ (22 000$ pe an, pentru 6 doze). Se așteaptă ca medicamentul să ajungă la distribuitori la începutul anului viitor.
Deși Guvernul SUA a impus ca majoritatea companiilor de asigurări să acopere costurile Truvada și Descovy, momentan, asiguratorii nu sunt obligați să acopere toate cheltuielile legate de Apretude.
Sursă text: livescience.com