Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

A murit David Sassoli, președintele Parlamentului European

A murit David Sassoli, președintele Parlamentului European

Publicat de Lica Simona, 11 ianuarie 2022, 09:17

Preşedintele Parlamentul European David Sassoli a încetat din viaţă marţi, la ora 01.15, la vârsta de 65 de ani, transmite dpa. Sassoli a murit la spitalul din oraşul italian Aviano, conform informaţiilor comunicate de purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo. Acesta a precizat că locul şi data la care vor avea loc funeraliile vor fi comunicate în următoarele ore, scrie Agerpres.

După ce a contractat o pneumonie, în septembrie anul trecut, Sassoli a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală şi revenise la activitatea politică.
Luni, Parlamentul European a confirmat că David Sassoli a fost internat, pe 26 decembrie, „din cauza unei complicaţii grave, ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar”.
Acest lucru a fost făcut public abia luni, două săptămâni mai târziu, când purtătorul său de cuvânt a anunţat anularea tuturor evenimentelor sale publice. În urma acestui anunţ, paginile sociale ale liderilor instituţiilor europene şi ale mai multor şefi ai principalelor grupuri din Parlamentul European, precum şi ale clasei politice italiene, au fost pline de mesaje de susţinere şi afecţiune pentru preşedintele Parlamentului European.
Social-democratul italian, care, înainte de a intra în politică, a avut o lungă carieră în jurnalism, a fost numit preşedinte al Parlamentului European în iulie 2019 şi se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care, marţea viitoare, Parlamentul va alege un nou preşedinte, întrucât a ajuns la jumătatea acestei legislaturi (2019-2024).
Este pentru prima dată, în istoria Parlamentului European, când un preşedinte în exerciţiu a murit.
În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte, până la alegerea unui succesor. În acest caz, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta, care era deja favorită pentru a câştiga postul în cadrul remanierii, de săptămâna viitoare, de la Strasbourg (Franţa).

Alegerile din Suedia: centrul-stânga conduce la limită în rezultatele preliminare
International marți, 15 septembrie 2026, 08:56

Alegerile din Suedia: centrul-stânga conduce la limită în rezultatele preliminare

Blocul de centru-stânga din Suedia are un avantaj fragil în rezultatele preliminare ale alegerilor: 176 de mandate, față de 173 pentru blocul de...

Alegerile din Suedia: centrul-stânga conduce la limită în rezultatele preliminare
Petrolul se scumpește după întreruperea unei conducte saudite și noi atacuri
International marți, 15 septembrie 2026, 08:54

Petrolul se scumpește după întreruperea unei conducte saudite și noi atacuri

Prețurile petrolului au crescut marți, pe fondul întreruperii unei conducte saudite și al unor noi atacuri care amplifică îngrijorările...

Petrolul se scumpește după întreruperea unei conducte saudite și noi atacuri
China aplică noi restricții de frontieră pentru cazuri legate de securitatea națională
International marți, 15 septembrie 2026, 08:53

China aplică noi restricții de frontieră pentru cazuri legate de securitatea națională

Noile reguli chineze au intrat în vigoare pe 15 septembrie. Cetățenii care revin după fapte ilegale comise în străinătate, considerate...

China aplică noi restricții de frontieră pentru cazuri legate de securitatea națională
Vremea rea îngreunează căutarea celor 129 de persoane dispărute după naufragiul din Indonezia
International marți, 15 septembrie 2026, 08:50

Vremea rea îngreunează căutarea celor 129 de persoane dispărute după naufragiul din Indonezia

Valurile puternice au îngreunat marți căutarea a 129 de persoane dispărute după răsturnarea unui feribot în Marea Java. Operațiunea a intrat...

Vremea rea îngreunează căutarea celor 129 de persoane dispărute după naufragiul din Indonezia
International luni, 14 septembrie 2026, 13:43

Vulcanul Etna a erupt din nou. Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate

Potrivit ultimului buletin pentru aviație, norul degajat de erupțiile vulcanului Etna din insula Sicilia ar fi atins o înălțime de aproximativ 4...

Vulcanul Etna a erupt din nou. Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate
International vineri, 11 septembrie 2026, 16:04

Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru Ucraina

Comisia Europeană a aprobat vineri o nouă tranșă, de 6,1 miliarde de euro, din programul european de asistență financiară de 90 de miliarde de...

Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru Ucraina
International vineri, 11 septembrie 2026, 09:28

Algeria rupe relațiile diplomatice cu Emiratele Arabe Unite

Algeria a anunțat joi, 10 septembrie, întreruperea relațiilor diplomatice cu Emiratele Arabe Unite. Decizia a fost comunicată prin televiziunea...

Algeria rupe relațiile diplomatice cu Emiratele Arabe Unite
International vineri, 11 septembrie 2026, 09:24

Comisia Europeană pregătește măsuri privind accesul minorilor la rețele sociale

Ursula von der Leyen a anunțat că va prezenta miercuri, 16 septembrie, direcțiile avute în vedere de Comisia Europeană pentru protejarea...

Comisia Europeană pregătește măsuri privind accesul minorilor la rețele sociale