Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

5 septembrie – Ziua internaţională a carităţii

5 septembrie – Ziua internaţională a carităţii

Publicat de Lica Simona, 5 septembrie 2022, 11:10

Data de 5 septembrie a fost declarată, printr-o rezoluție a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua internaţională a carităţii, pentru a comemora trecerea în nefiinţă a Maicii Tereza.

Maica Tereza s-a născut pe 26 august 1910, la Uskub, acum Skopje, în Macedonia, într-o familie cu cinci copii. A fost fascinată, încă din copilărie, de povestirile despre misionarii creştini, iar, la vârsta de numai 12 ani, a decis să urmeze şi ea această cale. După terminarea liceului, a intrat la Institutul Sfintei Fecioare Maria, cunoscut sub numele „Surorile din Loreto”, din Irlanda, instituţie care se remarcase pentru activitatea sa de caritate în India. Așa a ajuns, în 1929, să predea geografia, într-o şcoală din Calcutta.

A făcut legământul religios de călugărie și și-a ales numele de MaicaTereza. Împreună cu alte călugăriţe, a început să îi îngrijească pe cei sărmani, bolnavi şi fără ajutor și a înfiinţat Organizaţia “Misionarele carităţii”, recunoscută, ulterior, de Vatican şi subordonată Papei.

În 1946, a simţit că misiunea ei este alta și a cerut Vaticanului să iasă din Ordinul Surorilor Loretto, cu dorința de a lucra numai în serviciul celor săraci. Ea a inceput să viziteze familiile sarace de la periferie, să îngrijeasca bolnavii, și, în numai câteva luni,  i s-au alăturat, una după alta, mai multe dintre fostele sale eleve. În octombrie 1950, noua Congregaţie a Misionarelor Carităţii era recunoscută, oficial,  în Arhidieceza de Calcutta.

În anul 1960, Maica Tereza începea să trimită surori în alte zone ale Indiei, apoi, pentru a răspunde mai bine nevoilor săracilor, a fondat Congregaţia ”Fraţii Misionari ai Carităţii”, care va primi Dreptul Pontifical, din partea Papei Paul al VI-lea.  Maica Tereza deschide o casă de misiune în Venezuela, urmată de filiale la Roma şi în Tanzania şi, ulterior, pe toate continentele.

În anul 1979, este răsplătită cu Premiul Nobel pentru Pace, pentru opera ei caritabilă, primind distincţia „spre slava lui Dumnezeu şi în numele săracilor”. Maica Tereza a șocat pe toată lumea, când i-a rugat pe cei din comisia Nobel să renunțe la dineul de după acordarea premiului, afirmând :„Sunt 6.000 de dolari, pe care i-aş putea folosi pentru hrana săracilor din Calcutta. Cu banii ăştia, mănâncă un an întreg”.

Măcinată de probleme tot mai mari de sănătate, Maica Tereza a trecut la Domnul, pe 5 sept 1997, iar, în onoarea ei, guvernul indian a organizat funeralii de stat. Mormântul ei a devenit repede loc de pelerinaj şi de rugăciune pentru oameni de orice credinţă, săraci şi bogaţi, fără nicio diferenţă.

La şase ani după moartea ei, pe 19 octombrie 2003, în cadrul unei slujbe ce a avut loc la Vatican, Maica Tereza a fost beatificată de Sfântul Scaun, primind dreptul de a fi numită, în mod oficial, ”binecuvântată”; de atunci, este sărbătorită de catolici, anual, pe 5 septembrie.

Reacția Ucrainei, după explozia din Constanța: Am pierdut controlul dronei din cauza războiului electronic rusesc
International vineri, 5 iunie 2026, 15:22

Reacția Ucrainei, după explozia din Constanța: Am pierdut controlul dronei, din cauza războiului electronic rusesc

„În timpul îndeplinirii misiunilor în zona operațională a Mării Negre, una dintre ambarcațiunile maritime fără echipaj ale Forțelor...

Reacția Ucrainei, după explozia din Constanța: Am pierdut controlul dronei, din cauza războiului electronic rusesc
Trump reduce prezența militară americană în Europa
International joi, 4 iunie 2026, 16:43

Trump reduce prezența militară americană în Europa

Oficialii Departamentului de Război al SUA i-au informat pe aliați că Statele Unite își vor reduce contribuțiile la Modelul de Forțe al NATO,...

Trump reduce prezența militară americană în Europa
Republica Moldova și Ucraina încep negocierile pentru aderarea la UE
International joi, 4 iunie 2026, 16:36

Republica Moldova și Ucraina încep negocierile pentru aderarea la UE

Autoritățile de la Chișinău au primit oficial invitația la negocieri. Acest lucru se întâmplă la patru ani după ce Republica Moldova și-a...

Republica Moldova și Ucraina încep negocierile pentru aderarea la UE
Richard Gere l-a numit pe Trump un „maniac”, care distruge „tot ce este bun”
International miercuri, 3 iunie 2026, 15:48

Richard Gere l-a numit pe Trump un „maniac”, care distruge „tot ce este bun”

„Trăim cel mai sumbru moment, pe care l-am cunoscut vreodată, pe această planetă. Cine ar fi crezut că America se poate schimba aşa? Cine ar...

Richard Gere l-a numit pe Trump un „maniac”, care distruge „tot ce este bun”