Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Roger Federer, legenda tenisului mondial, și-a anunțat retragerea

Roger Federer, legenda tenisului mondial, și-a anunțat retragerea

Publicat de Lica Simona, 16 septembrie 2022, 17:12

Printr-o scrisoare, celebrul jucător de tenis elvețian, Roger Federer, și-a anunțat retragerea din circuitul competițional. La 41 de ani și cu 20 de titluri de Grand Slam, va participa, pentru ultima dată, la Laver Cup, turneul londonez, care se desfășoară între 23-25 septembrie.

”Pentru familia mea din tenis și nu numai, dintre toate darurile, pe care tenisul mi le-a oferit de-a lungul anilor, cel mai mare, fără îndoială, au fost oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului: prietenii mei, adversarii mei și, mai presus de toate, fanii, care dau viață acestui sport. 

Astăzi, vreau să împărtășesc câteva vești cu voi toți. După cum mulți dintre voi știți, în ultimii trei ani, am avut parte de provocări, sub formă de accidentări și operații. Am muncit din greu, pentru a reveni la o formă competitivă. Dar cunosc, de asemenea, capacitățile și limitele corpului meu, iar mesajul său pentru mine, în ultima vreme, a fost clar. Am 41 de ani. 

Am jucat mai mult de 1500 de meciuri, în 24 de ani. Tenisul m-a tratat cu mai multă generozitate decât aș fi visat vreodată, iar, acum, trebuie să recunosc când este timpul să pun capăt carierei mele competiționale.

Laver Cup, de săptămâna viitoare, de la Londra va fi ultimul meu eveniment ATP. Voi mai juca tenis în viitor, desigur, dar nu la Grand Slamuri sau în circuit. Este o decizie dulce-amară, pentru că îmi va lipsi tot ce mi-a oferit acest circuit. Dar, în același timp, există atât de multe lucruri de sărbătorit. 

Mă consider unul dintre cei mai norocoși oameni de pe pământ. Am primit un talent special pentru a juca tenis și am făcut-o la un nivel pe care nu mi l-am imaginat niciodată, pentru mult mai mult timp decât am crezut vreodată că este posibil”, este mesajul lui Federer.

Debutul oficial al lui Hagi pe teren propriu se încheie cu o înfrângere
Sport marți, 29 septembrie 2026, 09:14

Debutul oficial al lui Hagi pe teren propriu se încheie cu o înfrângere

Naționala României a fost învinsă de Bosnia și Herțegovina cu 4–2, luni, într-un meci din Liga Națiunilor disputat fără spectatori....

Debutul oficial al lui Hagi pe teren propriu se încheie cu o înfrângere
Liga Națiunilor/România – Bosnia-Herțegovina, în această seară, pe Arena Națională
Sport luni, 28 septembrie 2026, 14:53

Liga Națiunilor/România – Bosnia-Herțegovina, în această seară, pe Arena Națională

Referitor la meciul cu Bosnia-Herțegovina, Gheorghe Hagi a subliniat că România trebuie să joace pentru victorie, mai ales că partida se...

Liga Națiunilor/România – Bosnia-Herțegovina, în această seară, pe Arena Națională
România a câștigat bronzul la EHF Euro Cup după 33-30 cu Ungaria
Sport luni, 28 septembrie 2026, 09:09

România a câștigat bronzul la EHF Euro Cup după 33-30 cu Ungaria

Naționala feminină de handbal a României a cucerit medalia de bronz la EHF Euro Cup, după victoria cu 33-30 în fața Ungariei. Finala mică s-a...

România a câștigat bronzul la EHF Euro Cup după 33-30 cu Ungaria
România întâlnește Bosnia și Herțegovina pe Arena Națională, fără spectatori
Sport luni, 28 septembrie 2026, 09:08

România întâlnește Bosnia și Herțegovina pe Arena Națională, fără spectatori

Naționala României întâlnește luni, de la ora 21:45, reprezentativa Bosniei și Herțegovinei, în etapa a doua a Grupei B4 din Liga...

România întâlnește Bosnia și Herțegovina pe Arena Națională, fără spectatori
Sport vineri, 25 septembrie 2026, 10:31

Laurențiu Reghecampf începe al treilea mandat la FCSB

FCSB a oficializat revenirea lui Laurențiu Reghecampf în funcția de antrenor principal. Tehnicianul în vârstă de 51 de ani începe astfel al...

Laurențiu Reghecampf începe al treilea mandat la FCSB
Sport vineri, 25 septembrie 2026, 10:05

Gabriela Ruse joacă pentru un loc în semifinalele turneului de la Seul

Gabriela Ruse o întâlnește vineri pe Anna Bondar în sferturile de finală ale turneului disputat la Seul. Partida este programată pe terenul...

Gabriela Ruse joacă pentru un loc în semifinalele turneului de la Seul
Sport vineri, 25 septembrie 2026, 10:02

România întâlnește Suedia la Solna, cu cinci jucători de la Universitatea Craiova în lot

Echipa națională de fotbal a României întâlnește Suedia vineri, 25 septembrie, de la ora 21:45, pe Strawberry Arena din Solna. Partida face...

România întâlnește Suedia la Solna, cu cinci jucători de la Universitatea Craiova în lot
Sport joi, 24 septembrie 2026, 09:33

Un arbitru ceh va conduce partida Suedia–România

Arbitrul ceh Ondřej Berka va conduce partida dintre Suedia și România, programată pe 25 septembrie, de la ora 21:45, în Liga Națiunilor. El va...

Un arbitru ceh va conduce partida Suedia–România