Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Dezbatere privind greșelile medicale la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

Dezbatere privind greșelile medicale la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

Publicat de Puiu Vulea, 27 februarie 2023, 17:44

Colegiul Medicilor din România organizează marți, 28 februarie 2023, în Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, o dezbatere având ca temă greșelile medicale, pornind de la modul în care este percepută, în general, greșeala în sistemul medical românesc, până la parcursul juridic pe care îl are la dispoziție un pacient care a avut de suferit în urma unei greșeli medicale.

La evenimentul care va reuni experți din domeniul medical, juridic, precum și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, va participa și președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Daniel Coriu.

„Deși erorile medicale pot fi cauzate de personalul medical, factorii ce țin de sistem sunt principalii responsabili de apariția erorilor medicale – resursele umane limitate, echiparea necorespunzătoare a unităților sanitare, legiferarea incompletă etc iar acest lucru este larg acceptat la nivel internațional”, a arătat președintele Colegiului Medicilor din România.

Dezbaterea va începe la ora 13.00 și va fi moderată de dr. Vlad Mixich, expert în politici de sănătate.

Accident mortal pe DN 65C, în afara localității Motoci
Regional vineri, 18 septembrie 2026, 10:37

Accident mortal pe DN 65C, în afara localității Motoci

Un grav accident rutier s-a produs ieri, în jurul orei 12:50, pe DN 65C, în afara localității Motoci. În urma impactului dintre două...

Accident mortal pe DN 65C, în afara localității Motoci
Trei persoane arestate într-un dosar de trafic de cocaină la Craiova
Regional vineri, 18 septembrie 2026, 09:38

Trei persoane arestate într-un dosar de trafic de cocaină la Craiova

Trei persoane cu vârste cuprinse între 48 și 59 de ani au fost arestate preventiv într-un dosar privind traficul de cocaină în Craiova....

Trei persoane arestate într-un dosar de trafic de cocaină la Craiova
Centru modern de recuperare medicală și balneoterapie, pregătit la Băile Govora
Regional vineri, 18 septembrie 2026, 09:35

Centru modern de recuperare medicală și balneoterapie, pregătit la Băile Govora

Un centru modern de recuperare medicală și balneoterapie urmează să fie deschis la Băile Govora în primăvara anului 2027. Investiția...

Centru modern de recuperare medicală și balneoterapie, pregătit la Băile Govora
Expoziție de bandă desenată belgiană deschisă la Craiova până pe 4 octombrie
Regional vineri, 18 septembrie 2026, 09:31

Expoziție de bandă desenată belgiană deschisă la Craiova până pe 4 octombrie

Alianța Franceză din Craiova găzduiește, până pe 4 octombrie, o expoziție dedicată tradiției belgiene a benzilor desenate. Evenimentul...

Expoziție de bandă desenată belgiană deschisă la Craiova până pe 4 octombrie
Regional joi, 17 septembrie 2026, 16:32

Picturi murale, vechi de 100 de ani, descoperite în timpul restaurării Școlii Populare de Artă „Cornetti“ din Craiova

Potrivit acestuia, picturile, care vin dintr-o epocă a rafinamentului arhitectural, au fost găsite în holul principal și în cinci încăperi ale...

Picturi murale, vechi de 100 de ani, descoperite în timpul restaurării Școlii Populare de Artă „Cornetti“ din Craiova
Regional joi, 17 septembrie 2026, 16:11

Campionatele Balcanice Masters în Aer Liber, la Craiova

În cadrul concursului, 13 țări concurează pentru titlul de Campioană Balcanică Masters – Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria,...

Campionatele Balcanice Masters în Aer Liber, la Craiova
Regional joi, 17 septembrie 2026, 09:55

ISU Olt caută voluntari pentru o nouă serie a programului „Salvator din pasiune

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt anunță organizarea unei noi serii a programului „Salvator din...

ISU Olt caută voluntari pentru o nouă serie a programului „Salvator din pasiune
Regional joi, 17 septembrie 2026, 09:53

Au început înscrierile pentru școlile de agenți de poliție

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea recrutează candidați pentru concursul de admitere în unitățile de învățământ postliceal ale...

Au început înscrierile pentru școlile de agenți de poliție