Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență
Publicat de Lica Simona, 5 noiembrie 2026, 16:13
Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost reținut de procurorii anticorupție, fiind acuzat că ar fi primit 5.000 de euro pentru a interveni într-un dosar penal. Anchetatorii cer arestarea preventivă a acestuia și a persoanei care i-ar fi oferit banii.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Pitești au anunțat, astăzi, 5 noiembrie, că au dispus reținerea pentru 24 de ore a adjunctului șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu gradul profesional de comisar-șef. Ofițerul este cercetat pentru trafic de influență, în timp ce o a doua persoană, identificată prin inițialele L.I.C., este acuzată de cumpărare de influență.
Cei doi au fost reținuți, începând cu 4 noiembrie, iar, astăzi, procurorii au pus în mișcare acțiunea penală împotriva lor, aceștia dobândind calitatea de inculpați.
sursa: Mediafax