A fost publicată lista finală a proiectelor selectate pentru finanțare prin proiectul PRIMII
Publicat de Puiu Vulea, 5 noiembrie 2026, 09:33
Peste 650 de școli vor primi finanțare pentru activități de prevenire a analfabetismului funcțional și a abandonului școlar, prin proiectul PRIMII – Program pentru Reușita Învățământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenție. Inițiativa vizează prevenirea abandonului școlar și combaterea analfabetismului funcțional în zonele vulnerabile.
A fost publicată lista finală a proiectelor selectate pentru finanțare și vor fi incluși în program toți elevii de nivel primar din unitățile de învățământ selectate (cu personalitate juridică + structuri), care sunt încadrate în categoria de risc foarte mare sau mare de părăsire timpurie a școlii și abandon școlar, conform Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) și a gradului de marginalizare comunitară (indice UNICEF).
Finanțarea va putea fi folosită pentru activități precum:
📎 lecții individualizate, activități de recuperare;
📎 asigurarea hranei pentru elevii participanți la proiect;
📎 activități extracurriculare și extrașcolare;
📎 materiale didactice pentru activități remediale și de sprijin, resurse educaționale;
📎 consiliere, terapie (consiliere și orientare școlară pentru elevi, consiliere parentală).
Din Oltenia, vor primi finanțare următoarele unități de învățământ:
DOLJ
ȘCOALA GIMNAZIALĂ SADOVA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ PISCUL SADOVEI, DAMIAN, RAIEȚI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CALOPĂR – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SĂLCUTA- STRUCTURĂ, ȘCOALA PRIMARĂ PANAGHIA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CATANE
ȘCOALA GIMNAZIALĂ SCAEȘTI – ȘCOALA GIMNAZIALĂ VALEA LUI PĂTRU
LICEUL TEORETIC AMĂRĂȘTII DE JOS – ȘCOALA GIMNAZIALĂ OCOLNA, ȘCOALA GIMNAZIALĂ PRAPOR
ȘCOALA PROFESIONALĂ VALEA STANCIULUI – ȘCOALA GIMNAZIALĂ HOREZU POENARI
SCOALA GIMNAZIALA AMARASTII DE SUS
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „TUDOR SEGĂRCEANU” GOICEA
LICEUL TEHNOLOGIC DANEȚI – ȘCOALA GIMNAZIALĂ BRANIȘTE, ȘCOALA GIMNAZIALĂ BRABEȚI
LICEUL TEORETIC „ADRIAN PĂUNESCU” BÂRCA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CÂRNA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ RAST
MEHEDINȚI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ VÂNJULEȚ
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CORCOVA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ JIROV, ȘCOALA PRIMARĂ CERNAIA, ȘCOALA PRIMARĂ GÂRBOVĂTU DE JOS, ȘCOALA PRIMARĂ STEJARU
ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRUIA – ȘCOALA PRIMARĂ IZVOARELE
ȘCOALA GIMNAZIALĂ VRATA
OLT
ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA GRĂDINARI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOBROSLOVENI – ȘCOALA GIMNAZIALĂ RESCA
Unitățile selectate vor semna acordurile oficiale de finanțare cu Ministerul Educației și Cercetării. Instituția a menționat regulile aplicabile pentru eventualele fonduri suplimentare.