Prognoza meteo – 16/17 februarie
Publicat de Puiu Vulea, 16 februarie 2025, 19:18
Vremea se menține rece și în general închisă, în următoarele 24 de ore, în Oltenia. Pe arii extinse va ninge și local, se va depune strat de zăpadă, în general de trei până la opt centimetri la noapte, mai ales în sudul regiunii, iar mâine, îndeosebi în jumătatea estică. Vântul va prezenta intensificări în estul Olteniei, cu viteze la rafală de până la 40 – 45 de kilometri pe oră, viscolind temporar ninsoarea. Temperaturile minime de la noapte se vor încadra între minus șase și minus două grade Celsius, iar maximele de mâine, între minus trei și zero grade Celsius.