Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Vâlcea: Percheziţii la Spitalul Judeţean, într-un dosar de corupţie

Procurorii şi ofiţerii anticorupţie din Vâlcea efectuează percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea în cadrul unui dosar de corupţie.

Vâlcea: Percheziţii la Spitalul Judeţean, într-un dosar de corupţie
Foto: Arhivă

Publicat de Lica Simona, 7 iulie 2025, 17:04

Potrivit unor surse judiciare, vizate sunt cadre medicale din comisia de Neuropsihiatrie Infantilă, care sunt bănuite că, în schimbul unor sume de bani, ar fi facilitat încadrarea falsă în grad de handicap a unor minori, precum şi prelungirea nejustificată a concediilor pentru creşterea copilului, de la doi la trei ani.

În acest caz, Direcţia Generală Anticorupţie Vâlcea s-a autosesizat, iar, în urma percheziţiilor, vor fi ridicate mai multe documente, referitoare la dosarele medicale şi deciziile administrative privind acordarea şi prelungirea acestor concedii.

Sursa: AGERPRES

Premieră la Teatrul Ariel Râmnicu Vâlcea: ”Cântecul de lebădă”, de A.P. Cehov
Regional marți, 15 septembrie 2026, 13:55

Premieră la Teatrul Ariel Râmnicu Vâlcea: ”Cântecul de lebădă”, de A.P. Cehov

Vineri, 2 octombrie, ora 19.00, publicul vâlcean este invitat la premiera spectacolului ”Cântecul de lebădă”, de A.P. Cehov, pe care...

Premieră la Teatrul Ariel Râmnicu Vâlcea: ”Cântecul de lebădă”, de A.P. Cehov
Accident spectaculos în Craiova. Un șofer de 19 ani a ajuns cu mașina în chioșcurile de flori
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:59

Accident spectaculos în Craiova. Un șofer de 19 ani a ajuns cu mașina în chioșcurile de flori

În noaptea de 14 spre 15 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier...

Accident spectaculos în Craiova. Un șofer de 19 ani a ajuns cu mașina în chioșcurile de flori
Razie pe DN 6, în Dolj. 63 de amenzi și cinci permise reținute în doar patru ore
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:41

Razie pe DN 6, în Dolj. 63 de amenzi și cinci permise reținute în doar patru ore

Polițiștii rutieri din Dolj au desfășurat, luni, 14 septembrie, în intervalul orar 11:00–15:00, o nouă acțiune în sistem „releu” pentru...

Razie pe DN 6, în Dolj. 63 de amenzi și cinci permise reținute în doar patru ore
A început Olimpiada Liceelor 2026 la Slatina. Competiții sportive și artistice până pe 3 octombrie
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:36

A început Olimpiada Liceelor 2026 la Slatina. Competiții sportive și artistice până pe 3 octombrie

Liceenii din Slatina au intrat oficial în competiție odată cu startul Olimpiadei Liceelor 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente...

A început Olimpiada Liceelor 2026 la Slatina. Competiții sportive și artistice până pe 3 octombrie
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:33

Prima ediție a Festivalului de Film Românesc, la Craiova. Eveniment dedicat filmului „Pădureanca”

Muzeul Cărții și Exilului Românesc găzduiește, în perioada 18-20 septembrie 2026, prima ediție a Festivalului de Film Românesc, eveniment...

Prima ediție a Festivalului de Film Românesc, la Craiova. Eveniment dedicat filmului „Pădureanca”
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:31

Conferința Internațională „Muzeul și Cercetarea Științifică”, la Craiova. 150 de cercetători și specialiști participă la eveniment

Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează joi, 17 septembrie 2026, cea de-a...

Conferința Internațională „Muzeul și Cercetarea Științifică”, la Craiova. 150 de cercetători și specialiști participă la eveniment
Regional marți, 15 septembrie 2026, 09:10

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova: Primăria reia procedura pentru studiul de fezabilitate

Primăria Craiova a reluat procedura pentru realizarea studiului de fezabilitate al parcării supraetajate propuse în Piața Constantin Brâncuși,...

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova: Primăria reia procedura pentru studiul de fezabilitate
Regional luni, 14 septembrie 2026, 09:53

Urban Playfield transformă Piața Mihai Viteazul într-un teren uriaș de joacă și sport

Urban Playfield, festivalul sporturilor luate în joacă, ajunge în acest weekend la Craiova, pentru penultima oprire a turului național din 2026....

Urban Playfield transformă Piața Mihai Viteazul într-un teren uriaș de joacă și sport