Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Machu Picchu, blocat de proteste: mii de turiști evacuați sau rămași captivi

Machu Picchu, una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume, a fost din nou scena tensiunilor sociale. Aproximativ 1.400 de turiști au fost evacuați în toiul nopții din gara Aguas Calientes, iar alți 900 au rămas blocați după ce protestatarii au blocat liniile ferate. Localnicii cer un nou operator de autobuze care să deservească situl istoric, într-un climat tensionat ce afectează grav turismul și reputația internațională a regiunii

Machu Picchu, blocat de proteste: mii de turiști evacuați sau rămași captivi

Publicat de Cosmin Meca, 17 septembrie 2025, 08:42

Accesul la Machu Picchu a fost blocat marți de proteste, iar autoritățile din Peru au fost nevoite să evacueze peste 1.400 de turiști în cursul nopții, în timp ce alți 900 au rămas izolați în zona gării Aguas Calientes. Cauza blocajului: nemulțumirile localnicilor legate de compania care asigură transportul de la poalele muntelui până la situl arheologic.

Localnicii au blocat liniile ferate cu bușteni și pietre, cerând alegerea unei noi companii de autobuze, printr-un proces transparent, care să le reprezinte interesele. Contractul firmei actuale a expirat după 30 de ani de concesiune, însă aceasta a continuat să funcționeze, spre nemulțumirea comunității locale.

Ministrul Turismului, Desilu Leon, a confirmat evacuarea nocturnă a 1.400 de persoane și a precizat că o nouă intervenție a fost imposibilă din cauza reluării protestelor. Totodată, a anunțat o întâlnire între autorități și liderii locali, în speranța unei soluții negociate.

Pe durata intervenției forțelor de ordine, 14 polițiști au fost răniți în confruntările cu protestatarii. Mulți dintre turiștii rămași în zonă au fost sfătuiți să parcurgă pe jos kilometri întregi până la o zonă accesibilă. Pentru unii, acest lucru nu a fost posibil. „Soția mea este însărcinată. Nu putem merge pe jos ore întregi”, a declarat un turist chilian pentru AFP.

Machu Picchu, monument inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, atrage zilnic aproximativ 4.500 de vizitatori. Turiștii ajung aici cu trenul din Cusco, aflat la 110 kilometri distanță, apoi urcă spre cetate cu autobuzele din Aguas Calientes.

Nu este prima dată când zona este afectată de astfel de proteste. În ultimii ani, Machu Picchu a fost închis temporar sau parțial de mai multe ori din cauza conflictelor sociale, iar autoritățile se confruntă cu o presiune constantă din partea localnicilor care cer mai multă transparență, implicare și beneficii directe din turism.

Turismul este un sector vital pentru economia Peru, iar blocarea accesului la cel mai cunoscut obiectiv turistic al țării pune în pericol stabilitatea financiară a întregii regiuni.

Cutremur puternic în Japonia, urmat de operațiuni de salvare
International miercuri, 29 iulie 2026, 16:55

Cutremur puternic în Japonia, urmat de operațiuni de salvare

Un cutremur cu magnitudinea raportată de aproximativ 7,1 a lovit Japonia, provocând victime și avarii. Bilanțul preliminar ajunsese la cel puțin...

Cutremur puternic în Japonia, urmat de operațiuni de salvare
Netanyahu și Trump își coordonează pozițiile privind Iranul
International miercuri, 29 iulie 2026, 16:50

Netanyahu și Trump își coordonează pozițiile privind Iranul

Benjamin Netanyahu s-a întâlnit la Washington cu Donald Trump într-o discuție dominată de Iran și de securitatea Orientului Mijlociu. Pe...

Netanyahu și Trump își coordonează pozițiile privind Iranul
Trump și Zelenski discută despre un posibil armistițiu aerian
International miercuri, 29 iulie 2026, 16:46

Trump și Zelenski discută despre un posibil armistițiu aerian

Volodimir Zelenski a fost primit la Casa Albă pentru discuții cu Donald Trump. Una dintre temele analizate este o înțelegere limitată prin care...

Trump și Zelenski discută despre un posibil armistițiu aerian
Washingtonul pregătește o propunere de armistițiu aerian în Ucraina
International marți, 28 iulie 2026, 17:45

Washingtonul pregătește o propunere de armistițiu aerian în Ucraina

Statele Unite discută cu Ucraina un nou pachet diplomatic care ar putea include oprirea reciprocă a atacurilor aeriene desfășurate de Kiev și...

Washingtonul pregătește o propunere de armistițiu aerian în Ucraina
International luni, 27 iulie 2026, 17:18

Conducta care transportă petrolul kazah spre Marea Neagră și-a reluat operațiunile

Kazahstanul a reluat luni exporturile de țiței prin sistemul Caspian Pipeline Consortium, după ce terminalul maritim de la Novorossiisk, Rusia, a...

Conducta care transportă petrolul kazah spre Marea Neagră și-a reluat operațiunile
International luni, 27 iulie 2026, 13:35

Comisia Europeană a deschis înscrierile pentru programul de stagii Blue Book

Comisia Europeană a deschis înscrierile pentru programul de stagii Blue Book, unul dintre cele mai prestigioase și competitive programe de...

Comisia Europeană a deschis înscrierile pentru programul de stagii Blue Book
International vineri, 24 iulie 2026, 13:28

Banca Centrală Europeană lansează consultare publică pentru noua imagine a monedei euro

Cu culori mai vii și două teme în discuție, Banca Centrală Europeană a dezvăluit  modelele definitive, selectate pentru noua imagine a...

Banca Centrală Europeană lansează consultare publică pentru noua imagine a monedei euro
International joi, 23 iulie 2026, 16:25

Vești bune pentru turiști: UE schimbă regulile bagajelor de avion

Pentru numeroși călători, încercarea de a împacheta totul într-un rucsac mic, pentru a evita plata unui bagaj suplimentar, ar putea deveni o...

Vești bune pentru turiști: UE schimbă regulile bagajelor de avion