Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Vâlcea: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Vâlcea: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Publicat de Puiu Vulea, 6 octombrie 2025, 17:21

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea organizează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, care va avea loc în data de 10 octombrie 2025, începând cu ora 9.00, în incinta Centrului Regional pentru Formarea Profesională a Adulților din Municipiul Râmnicu Vâlcea, Strada Calea lui Traian nr. 98.

Obiectivul principal al acestei acțiuni îl constituie crearea oportunităților de contact direct între anagajatori și absolvenții instituțiilor de învățământ, în vederea încadrării acestora pe piața muncii, precum și sprijinirea agenților economici în identificarea și selectarea personalului necesar.

La eveniment sunt invitați să participe:

  • Absolvenții înregistrați sau neînregistrați în evidențele AJOFM Vâlcea, indiferent de nivelul de studii (gimnazial, liceal, profesional, postliceal, universitar);
  • Angajatori din județ și din regiune, care dispun de locuri de muncă vacante și doresc să recruteze forță de muncă tânără și calificată.

În cadrul bursei, angajatorii vor avea posibilitatea să își prezinte oferta de locuri de muncă și să realizeze interviuri de selecție, iar absolvenții vor putea beneficia de consiliere privind orientarea profesională, informare referitoare la drepturile și obligațiile prevăzute de legislația muncii, precum și servicii de mediere a muncii.

Participarea la eveniment este gratuită pentru toți cei interesați, angajatori și tineri absolvenți aflați în căutarea unui loc de muncă, precum și pentru orice persoană fizică sau juridică interesată de serviciile AJOFM Vâlcea.

Agenții economici interesați să participe la bursă sunt așteptați să contacteze AJOFM Vâlcea în timp util, respectiv până pe data de 08 octombrie 2025. Ofertele cu locurile de muncă vor fi încărcate de către angajatori în Platforma PULS.

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:28

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar

Accidentul a avut loc pe Calea București din Craiova unde o femeie, de 59 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism către strada...

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar
Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:12

Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România

În perioada 30 octombrie 2026, ora 20.00 – 1 noiembrie 2026, ora 1.00, traficul mijloacelor de transport marfă prin Punctul de Trecere a...

Traficul de marfă prin PTF Porțile de Fier I va fi suspendat temporar la intrarea în România
Craiova: Se închide strada Râului
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 11:29

Craiova: Se închide strada Râului

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, în perioada 02 – 15.11.2026, vor fi instituite restricții de circulație pe strada Râului, din...

Craiova: Se închide strada Râului
Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 11:07

Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus

Comuna Osica de Sus va găzdui sâmbătă, 31 octombrie, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru...

Olt: Festivalul-Concurs de jocuri populare tradiționale „Alexandru Drăghici”, la Osica de Sus
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 10:12

Gorj: Amendă de 50.000 lei pentru gestionarea ilegală a deșeurilor de construcții

În urma unor sesizări primite din partea cetățenilor, comisarii Gărzii de Mediu Gorj s-au deplasat pe raza orașului Bumbești-Jiu, unde au...

Gorj: Amendă de 50.000 lei pentru gestionarea ilegală a deșeurilor de construcții
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 09:45

Turiști recuperați din masivul Mehedinți de salvamontiștii gorjeni

Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Gorj, aflat în coordonarea Consiliului Județean Gorj, au desfășurat în cursul...

Turiști recuperați din masivul Mehedinți de salvamontiștii gorjeni
Regional joi, 29 octombrie 2026, 18:49

Mehedinți: Drum județean modernizat cu fonduri europene

Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 564, pe tronsonul Dănceu – Jiana – Scăpău, cu o lungime de aproape 13 kilometri, au fost...

Mehedinți: Drum județean modernizat cu fonduri europene
Regional joi, 29 octombrie 2026, 16:43

Asociația Partida Romilor PRO-EUROPA Sucursala Dolj a lansat campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”

Partida Romilor PRO-EUROPA, Sucursala Dolj, a lansat joi, 29 octombrie, campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”, inițiativă a...

Asociația Partida Romilor PRO-EUROPA Sucursala Dolj a lansat campania „Niciun copil rom în afara şcolii!”