Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Premieră națională la Teatrul Anton Pann: „Sorescu. Experimental” – o trilogie despre singurătate, îndoială și renaștere

După succesul internațional de la La MaMa Umbria (Italia), „Sorescu. Experimental” ajunge în premieră națională la Râmnicu Vâlcea. Trei texte esențiale ale lui Marin Sorescu se reunesc într-un spectacol-ritual despre omul aflat între tăcere, revoltă și speranță, într-o construcție scenică trilingvă ce unește artiști români și italieni.

Premieră națională la Teatrul Anton Pann: „Sorescu. Experimental” – o trilogie despre singurătate, îndoială și renaștere

Publicat de Cosmin Meca, 22 octombrie 2025, 09:47

După ce a fost prezentată în variantă work-in-progress în cadrul unei rezidențe artistice la La MaMa Umbria (Spoleto, Italia), unul dintre cele mai importante centre de teatru experimental din lume, Trilogia „Sorescu. Experimental” își are premiera națională pe 24 octombrie, la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, în Sala Studio, de la ora 19:00.

Trei texte esențiale de Marin Sorescu – Iona, Paracliserul și Matca – devin, sub bagheta regizoarei Mateea Marin, o trilogie emoțională despre singurătate, îndoială și renaștere. În Iona, lumea e o burtă de balenă – locul în care adevărul nu mai poate fi amânat. În Paracliserul, credința se sprijină de un altar care se clatină: îndoiala devine rugăciune. În Matca, o casă devine adăpostul din care se naște un copil și o nouă ordine a lumii.

Un fir invizibil le leagă. Uneori e o păpușă – când om, când copil, când amintire. Și o valiză care însoțește personajele; nu e doar bagaj, e timpul strâns laolaltă: ce luăm cu noi, ce lăsăm în urmă. Lumina nu doar arată, ci judecă. Muzica nu doar însoțește, ci respiră împreună cu actorii.

Cele trei texte fundamentale ale lui Marin Sorescu devin trei oglinzi ale omului pus față în față cu sine. Nu sunt povești despre întâmplări, ci despre rezistență, credință și renaștere interioară. Iona e singurătatea, Paracliserul e îndoiala, Matca e renașterea. Împreună, alcătuiesc o hartă a omului aflat între tăcere, revoltă și speranță.

„Trilogia Sorescu. Experimental nu este doar un spectacol, ci un ritual scenic. Nu propune răspunsuri, ci întrebări rostite cu voce tare, la care fiecare spectator va răspunde abia după ce va ieși din sală”, declară regizoarea Mateea Marin.

Distribuția unește actori români și italieni într-un dialog scenic jucat în trei limbi – română, italiană și engleză – pentru că uneori sensul nu se prinde din prima. „Abia când un cuvânt e rostit de trei ori, din trei guri diferite, începe să doară. Nu traducem doar replicile, ci și tăcerea dintre ele.”

Distribuție:

  • Alexandru Beteringhe / Iona – română și italiană

  • Richard Butler (Italia) / Paracliserul – italiană

  • Andreea Radu / Matca – română, italiană și engleză

Echipa artistică:
Regia – Mateea Marin
Scenografia – Georgiana Marin
Muzica originală – Lucian Marin, Ioan Andreica & Rolando Macrini
Traducerea textelor – Mihaela Balint
Coproducție – Asociația Ataraxia & Teatrul Anton Pann
Partener – La MaMa Umbria (Italia)

Așadar, vineri, 24 octombrie, de la ora 19:00, Teatrul Anton Pann vă invită la „Sorescu. Experimental” – nu doar un spectacol, ci o hartă interioară a omului între singurătate, credință și renaștere. Măcar o dată, să i se dea universul de pomană – cum ar spune Sorescu.

Concert extraordinar în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu
Regional marți, 16 iunie 2026, 09:51

Concert extraordinar în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu

Concertul extraordinar „Muzică de la Viena la Buenos Aires”, susținut de prestigiosul ansamblu Munich Piano Trio, va avea loc sâmbătă, 20...

Concert extraordinar în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu
Festivalul Național de Muzică Populară „Maria Apostol” revine la Runcu cu o ediție aniversară
Regional marți, 16 iunie 2026, 09:30

Festivalul Național de Muzică Populară „Maria Apostol” revine la Runcu cu o ediție aniversară

Comuna gorjeană Runcu se pregătește să găzduiască, vineri, 19 iunie, una dintre cele mai importante manifestări folclorice din județ și din...

Festivalul Național de Muzică Populară „Maria Apostol” revine la Runcu cu o ediție aniversară
Dolj: Invitație la sărbătoarea gustului dulce, de Dăbuleni
Regional luni, 15 iunie 2026, 12:43

Dolj: Invitație la sărbătoarea gustului dulce, de Dăbuleni

Primăria și Consiliul Local Dăbuleni organizează în zilele de 19 și 20 iunie 2026, o nouă ediție a evenimentului „FESTIVALUL LUBENIȚEI DE...

Dolj: Invitație la sărbătoarea gustului dulce, de Dăbuleni
Contrabandă cu țigări descoperită la Calafat
Regional luni, 15 iunie 2026, 12:01

Contrabandă cu țigări descoperită la Calafat

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat...

Contrabandă cu țigări descoperită la Calafat
Regional luni, 15 iunie 2026, 09:51

Gorj: Restricții de circulație la Rovinari

Poliția Locală Rovinari informează cetățenii că, în contextul organizării evenimentului cultural-artistic „Zilele Orașului Rovinari...

Gorj: Restricții de circulație la Rovinari
Regional luni, 15 iunie 2026, 09:33

Gorj: Campanie pentru prevenirea traficului de persoane

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a lansat campania „Libertatea nu se negociază! Informează-te, protejează-te, acționează!”,...

Gorj: Campanie pentru prevenirea traficului de persoane
Regional vineri, 12 iunie 2026, 17:57

Gorj: Festival-concurs național dedicat lui Eminescu și Brâncuși, organizat la Țânțăreni

Consiliul Local și Primăria Comunei Țânțăreni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Biblioteca...

Gorj: Festival-concurs național dedicat lui Eminescu și Brâncuși, organizat la Țânțăreni
Regional vineri, 12 iunie 2026, 17:34

Restricții de circulație prelungite pe Valea Oltului

Restricțiile de circulație instituite pe DN 7, în zona Valea Oltului, au fost prelungite cu 30 de zile, până la data de 15 iulie 2026,...

Restricții de circulație prelungite pe Valea Oltului