Campania „Stai sigur pe net”: Telefonul, adăpost emoțional sau sursă de tensiune permanentă

Publicat de Cosmin Meca, 5 martie 2026, 11:38

Când folosești des telefonul, nu o faci doar pentru informație. De multe ori îl atingi ca pe un fel de mic adăpost emoțional. În spatele acestui gest se află câteva nevoi umane foarte firești: să nu te simți singur, să ai o pauză de la gândurile tale, să simți că ești conectat cu ceilalți sau chiar să îți distragi corpul de la o emoție grea.

Ceea ce ar trebui să fie doar o scurtă pauză poate deveni însă, treptat, o stare de alertă continuă. Nu este vorba despre o alertă intensă, despre anxietate sau panică, ci despre o tensiune discretă. Problema nu este folosirea telefonului în sine, ci faptul că această tensiune ajunge să devină starea de bază.

Despre acest aspect a oferit mai multe informații medicul specialist psihiatru Mădălina Mușat:

„De multe ori nu folosim telefonul pentru că avem ceva important de făcut. Intrăm pentru că simțim ceva: plictiseală, anxietate, singurătate, oboseală sau frustrare. Telefonul devine un mic adăpost imediat disponibil. Așteptăm la o coadă, scoatem telefonul. Avem o discuție inconfortabilă, verificăm notificările. Observăm pe stradă o persoană pe care nu am vrea să o întâlnim, ne ferim privirea uitându-ne în telefon. Atunci când ne simțim triști, derulăm la nesfârșit prin rețelele sociale. Este un gest aproape automat.

Din punct de vedere psihologic, telefonul oferă trei lucruri foarte puternice: distragere, stimulare și validare. Distragerea ne ajută să evităm emoțiile neplăcute. În loc să simțim anxietate socială, o acoperim cu conținut. Stimularea ne oferă dopamină: informații rapide, imagini, videoclipuri scurte. Validarea vine din reacții, mesaje și interacțiuni care ne fac să ne simțim conectați.

Problema apare atunci când telefonul devine principalul mod prin care gestionăm emoțiile. În loc să învățăm să tolerăm disconfortul, îl evităm. În loc să stăm cu gândurile noastre, le acoperim cu zgomot digital. Pe termen scurt funcționează. Pe termen lung însă, capacitatea noastră de reglare emoțională scade. Devine tot mai greu să stăm singuri cu noi înșine, iar liniștea începe uneori să pară inconfortabilă.

Un alt efect este fragmentarea atenției. Creierul se obișnuiește cu stimuli rapizi și frecvenți — filmulețe de câteva secunde, de exemplu — iar activitățile mai lente, cum ar fi cititul sau conversațiile profunde, devin mult mai dificile.

Telefonul este o resursă extraordinară, indispensabilă vieții moderne. Dar dacă devine singurul mecanism de calmare, nu mai vorbim despre utilizare, ci despre evitare emoțională. Un exercițiu simplu este acesta: data viitoare când apare impulsul de a lua telefonul, întrebarea ar trebui să fie «Ce simt acum? Plictiseală, tensiune, tristețe?». Uneori, simplul fapt de a numi emoția reduce nevoia de a fugi de ea.

Refugiul emoțional adevărat nu se află în ecran. El se află în capacitatea noastră de a ne înțelege și de a ne regla emoțiile fără să le anesteziem. Telefonul poate conecta oameni, dar nu ar trebui să ne deconecteze de noi înșine.”