Prognoza meteo – 20 iulie
Oltenia se confruntă astăzi cu temperaturi ridicate, iar în sudul regiunii va fi caniculă. Spre seară, instabilitatea atmosferică se accentuează, aducând ploi torențiale, descărcări electrice și, izolat, grindină.
Publicat de Cosmin Meca, 20 iulie 2026, 09:26
Oltenia va avea parte, astăzi, de o vreme călduroasă, local caniculară în sudul regiunii. Disconfortul termic va fi ridicat în jumătatea sud-estică, iar temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 35 de grade Celsius.
După-amiaza și spre seară, în special în nordul Olteniei și în zonele montane, sunt așteptate averse, pe alocuri însemnate cantitativ, însoțite de descărcări electrice și, izolat, de grindină.
Vântul va avea intensificări locale, cu rafale mai puternice în zona montană.
Pe timpul nopții, temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 și 19 grade Celsius.