„Întreb. Aștept. Respect. – Aventura din parc” – primul joc online interactiv din România care îi învață pe copii cum să se comporte corect cu câinii
Publicat de Puiu Vulea, 23 septembrie 2026, 15:37
Un joc online gratuit dezvoltat de Mantrailing.ro în cadrul proiectului educațional „Întreb. Aștept. Respect câinele.”, îi învață pe copiii de 4-8 ani cum să se comporte în siguranță în preajma câinilor. Copiii descoperă când pot să se apropie, ce înseamnă când un câine întoarce capul, face un pas înapoi sau mârâie, și de ce permisiunea proprietarului nu este suficientă.
„Întreb. Aștept. Respect. – Aventura din parc” este disponibil în română la joc.mantrailing.ro/ro și în engleză la joc.mantrailing.ro/en. Se joacă pe telefon, tabletă și laptop, dar și la clasă, pe videoproiector, printr-un mod creat special pentru profesori.
Jocul ajunge în școli și grădinițe prin rețeaua EcoJunior.ro. și conține 22 de întâlniri cu câini, 30 de întrebări, 54 de răspunsuri greșite fiecare cu consecința lui animată, 16 semnale ale limbajului corporal canin, 2 mini-jocuri („Semaforul câinelui” și „Fii copac”).
Jocul îi ajută pe copii să recunoască 16 semnale ale limbajului corporal canin: întoarcerea capului, lingerea botului, urechile date pe spate, coada coborâtă, corpul încordat, retragerea, mârâitul și altele. Copiii află și că o coadă care se mișcă nu înseamnă întotdeauna că acel câine vrea să fie atins: pentru a înțelege starea animalului trebuie observat întregul corp.
„Am creat acest joc pentru ca un copil să poată exersa în siguranță situații pe care le întâlnește în parc, pe stradă sau chiar acasă. Nu vrem să îi învățăm pe copii să se teamă de câini, ci să îi observe, să le respecte spațiul și să înțeleagă că un Nu poate fi exprimat și fără cuvinte. O interacțiune frumoasă începe atunci când întrebăm, așteptăm și lăsăm câinele să aleagă”, a declarat Alexandru Cănăvoiu,președintele Asociației Drumeții Montane, inițiatorul proiectului.
Jocul poate fi jucat gratuit aici: „Aventura din parc” – joc.mantrailing.ro/ro.