Connect with us

Evenimente

A renăscut Ceramica de Lungești!

Al doilea mare centru de olărit din Vâlcea

Published

on

Ceramica de Lungeşti, care a fost cândva al doilea mare centru de olărit din Vâlcea, a renăscut, după ce un investitor local a inaugurat un atelier pentru acest meşteşug.

Ceramica de Lungeşti este un brand care în anii ’70, rivaliza cu Horezu, dar, treptat, după 1990 a decăzut. Cei care lucraseră la cooperaţiile meşteşugăreşti au renunţat la această îndeletnicire,  iar după anii 2000 dacă mai erau doi bătrâni care cunoşteau olăritul.

”Mulţi meşteri din Horezu vin aici, la Lungeşti, să ia lut, pentru că cel de la Horezu are mult plumb. Mihai Dogaru, investitor din localitate, a redeschis un atelier de ceramică şi doreşte să reînvie o tradiţie veche de peste 2000 de ani aici. Deşi la început a fost destul de rezervat, în prezent, ceramica produsă aici are mare căutare, existând multe comenzi în acest sens”, a declarat primarul localităţii, Tiberiu Costea.

Edilul a adăugat că a discutat şi cu stăreţia de la Mamu pentru deschiderea unor cursuri atât de olărit, cât şi de pictură pe sticlă şi pe lemn cu toţi elevii din Lungeşti.

„Este de ajuns,  ca din 200 de elevi, doi să deprindă aceste meşteşuguri şi atunci se poate spune că tradiţia nu a murit”, a completat Costea.

Vâlcea este judeţul cunoscut prin cele mai multe centre de ceramică din judeţ, trei la număr – Ceramica albă de Vlădeşti, Ceramica de Lungeşti şi, nu în ultimul rând, Ceramica de Horezu, cea care a dat urbei renumele de capitală a ceramicii româneşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: www.ramnic.ro