Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Acordul post-Brexit, un cadou de Crăciun pentru britanici

Acordul post-Brexit, un cadou de Crăciun pentru britanici

Publicat de Lica Simona, 25 decembrie 2020, 16:02

Premierul Boris Johnson, a fluturat, aseară, sutele de pagini ale acordului comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană, prezentându-l drept un ‘cadou’ de Crăciun pentru britanici. În mesajul tradiţional de sfârşit de an, Boris Johnson, un abil comunicator, s-a ridicat, la mijlocul discursului, şi a adus acordul în faţa camerei:

Șeful guvernului conservator a glumit în legătură cu unul dintre principalele subiecte de neînţelegere în cursul tratativelor. Acordul a fost salutat şi de liderii laburişti, care, deşi au spus că ar fi un document „subţire”, îl vor susţine la votul programat în Parlamentul de la Londra, în 30 decembrie. De asemenea, Parlamentul European trebuie să ratifice acordul, dar e puţin probabil să o facă până la sfârşitul anului, ceea ce însemnă că aplicarea acestuia va fi, la început, provizorie.
Acordul post-Brexit a fost salutat, şi la Bucureşti, de preşediontele Klaus Iohannis, drept un document care va proteja interesele companiilor şi ale cetăţenilor români. Acestea au fost obiective-cheie ale României în aceste tratative, a scris şeful statului pe Twitter.

OMS dă asigurări că focarul de hantavirus nu este începutul unei pandemii
International vineri, 8 mai 2026, 13:58

OMS dă asigurări că focarul de hantavirus nu este începutul unei pandemii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii dă asigurări că focarul de hantavirus de la bordul navei de croazieră, care traversează Atlanticul, nu...

OMS dă asigurări că focarul de hantavirus nu este începutul unei pandemii