Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Acțiuni de control la terasele din județul Gorj

Acțiuni de control la terasele din județul Gorj
Foto: Foto: Hotnews

Publicat de Davian Vlad, 25 iulie 2020, 12:30

În județul Gorj, autoritățile au continuat acțiunile de control privind  modul în care sunt respectate actualele reguli de siguranță sanitară. În cursul zilei de ieri, precum și azi-noapte, echipaje mixte, formate din poliţişti, jandarmi şi reprezentanţii unor instituţii cu atribuţii de control în diferite domenii, au  verificat  110 societăţi comerciale de pe raza întregului județ. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 65 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 25.000 de lei, dintre care 6 sancţiuni au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. De asemenea, au fost identificate trei societăți comerciale care nu respectau modul de amenajare a terasei privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese, fiind sancționate potrivit Legii nr.55/2020.

Severinul anunță păstrarea taxelor locale la nivelul din 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:09

Severinul anunță păstrarea taxelor locale la nivelul din 2026

Primarul Marius Screciu spune că administrația nu va indexa taxele pentru anul...

Severinul anunță păstrarea taxelor locale la nivelul din 2026
Secția 5 Poliție Craiova lucrează de miercuri pe strada Amaradia
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:06

Secția 5 Poliție Craiova lucrează de miercuri pe strada Amaradia

Noul sediu este la numerele 93–95, etajul al doilea. În aceeași clădire funcționează și Ghișeul 6 al Serviciului...

Secția 5 Poliție Craiova lucrează de miercuri pe strada Amaradia
Conductă de gaze avariată lângă un liceu din Craiova: evacuare preventivă
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:03

Conductă de gaze avariată lângă un liceu din Craiova: evacuare preventivă

Aproximativ 200 de elevi și 30 de profesori au părăsit sălile de clasă în timpul intervenției de...

Conductă de gaze avariată lângă un liceu din Craiova: evacuare preventivă
Identitatea vizuală a noului terminal din Craiova costă 120.000 de lei fără TVA
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:00

Identitatea vizuală a noului terminal din Craiova costă 120.000 de lei fără TVA

Contractul include un basorelief dedicat lui Gogu Constantinescu și elemente de semnalistică pentru...

Identitatea vizuală a noului terminal din Craiova costă 120.000 de lei fără TVA
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:57

Craiova a semnat finanțarea pentru casetarea canalului de pe strada Râului

Proiectul depășește 39 de milioane de euro și include o nouă arteră cu patru benzi, trotuare și piste pentru...

Craiova a semnat finanțarea pentru casetarea canalului de pe strada Râului
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 20:24

Craiova: Adio mirosurilor neplăcute din zona canalului colector!

Marți, 10 noiembrie, a fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru casetarea în integralitate a canalului de pe strada Râului...

Craiova: Adio mirosurilor neplăcute din zona canalului colector!
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 19:47

Târgu Jiu: Universitatea „Constantin Brâncuși” organizează cea de-a doua ediție a Forumului Tehnologic OLTENIA TECHFEST.

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 12-13 noiembrie 2026, cea de-a doua ediție a Forumului...

Târgu Jiu: Universitatea „Constantin Brâncuși” organizează cea de-a doua ediție a Forumului Tehnologic OLTENIA TECHFEST.
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 19:12

Drobeta-Turnu Severin: Taxele și impozitele locale nu vor fi majorate

Reprezentanții administrației locale din Drobeta-Turnu Severin anunță că nu vor indexa taxele și impozitele locale pentru anul 2027, valoarea...

Drobeta-Turnu Severin: Taxele și impozitele locale nu vor fi majorate