Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

AFIR lansează sesiunea de finanțare pentru primele de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor

Deschiderea unei noi sesiuni de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1

AFIR lansează sesiunea de finanțare pentru primele de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor

Publicat de Alin Cîrțînă, 25 septembrie 2025, 09:59

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță deschiderea unei noi sesiuni de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor”, parte a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Între 25 septembrie, ora 9.00, și 12 octombrie 2025, ora 16.00, fermierii din întreaga țară vor avea posibilitatea să acceseze sprijinul financiar nerambursabil pus la dispoziție. Alocarea pentru această sesiune se ridică la 8,8 milioane de euro (8.771.987 euro), fonduri care pot fi suplimentate în funcție de interesul manifestat, dar numai în limita sumelor realocate din PNDR.

Beneficiarii eligibili, conform condițiilor din Ghidul solicitantului, pot primi o susținere nerambursabilă echivalentă cu 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătite. Sprijinul acoperă anul agricol 2024 – 2025 și se aplică atât în sectorul vegetal, cât și în cel zootehnic, incluzând polițele de asigurare pentru riscurile prevăzute de legislația în vigoare.

Pentru această sesiune, procedura a fost simplificată. Astfel, cererea de finanțare devine și cerere de plată, cu condiția ca dosarul să fie declarat eligibil. La momentul depunerii, fermierii vor prezenta și dovada achitării integrale a primei de asigurare. În plus, toate documentele depuse vor purta exclusiv semnătura electronică a solicitantului.

Întregul pachet procedural – Ghidul solicitantului și anexele aferente – este disponibil pe site-ul oficial al AFIR, la secțiunea dedicată submăsurii 17.1. Cererile de finanțare se depun online, prin intermediul platformei disponibile la adresa: https://online.afir.info/account/login.

Finanțarea este asigurată prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), completat de cofinanțarea din Bugetul Național al României, contribuind astfel la protejarea muncii și investițiilor fermierilor români.

Sursă: Direcția Relații Publice, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale

Vâlcea: Prima ediție a Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 18:03

Vâlcea: Prima ediție a Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani

„Am deosebita plăcere să vă invit, în perioada 2–4 octombrie 2026, la prima ediție a Festivalului „Viei și Vinului”, un eveniment...

Vâlcea: Prima ediție a Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani
Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 17:23

Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat

A fost predat amplasamentul constructorului care va executa lucrările de consolidare, reabilitare și restaurare a Muzeului de Artă din...

Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat
Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 16:44

Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani

Pacienții din municipiul Drăgășani și din localitățile învecinate au acum acces la noi servicii de imagistică medicală în cadrul...

Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani
Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 13:13

Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere

Muzeul Olteniei, în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj și Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova, a organizat,...

Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 10:00

Peste 50 de concurenți și câini salvatori participă la competiția internațională de la Craiova

Craiova găzduiește, în perioada 26–27 septembrie, competiția internațională FCI OPEN SAR, dedicată echipelor canine de căutare și salvare....

Peste 50 de concurenți și câini salvatori participă la competiția internațională de la Craiova
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 09:58

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova intră în etapa studiului de fezabilitate

Primăria Craiova a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al parcării supraetajate planificate în apropierea gării și a...

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova intră în etapa studiului de fezabilitate
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 09:42

Echipamente medicale de aproape 50 de milioane de lei pentru Spitalul Județean din Craiova

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pregătește achiziția unor echipamente medicale în valoare totală de 49.989.278,39 lei. Procedura...

Echipamente medicale de aproape 50 de milioane de lei pentru Spitalul Județean din Craiova
Regional joi, 24 septembrie 2026, 15:56

Vâlcea: Restricții de circulație pe DJ 678A, pe 26 și 27 septembrie

Primăria Comunei Nicolae Bălcescu, în parteneriat cu Asociația Non-Profit RIDE THE VIBE și Consiliul Județean Vâlcea organizează în zilele...

Vâlcea: Restricții de circulație pe DJ 678A, pe 26 și 27 septembrie