Connect with us

Evenimente

Agenda Parlamentului

Deputaţii din Comisia pentru buget vor continua săptămâna aceasta dezbaterea amendamentelor la Codul fiscal.

Published

on

Deputaţii din Comisia pentru buget vor continua săptămâna aceasta dezbaterea amendamentelor la Codul fiscal.

Deputaţii din Comisia pentru buget vor continua săptămâna aceasta dezbaterea amendamentelor la Codul fiscal. Până acum doar 12 din cele 500 de articole ale actului normativ au fost analizate. Astazi în plenul Camerei Deputaţilor, sub genericul Ora guvernului, are loc dezbaterea politică pe temă măsurilor luate de Ministerul Sănătăţii pentru asigurarea gărzilor în spitale.

Senatorii şi deputaţii din Comisia pentru cod electoral se reunesc maine după-amiază pentru a dezbate cel mai probabil legea alegerilor parlamentare. Reuniunea comisiei vine după ce săptămâna trecuta a adus un acord între liderii partidelor de la putere şi din opoziţie asupra principiilor legii alegerilor parlamentare. Astfel, premierul Victor Ponta, liderul PSD, a anunţat că s-a întâlnit cu co-preşdinţii PNL, Alina Gorghiu, şi Vasile Blaga şi s-au înţeles pe toate principiile care ţin de legea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, astfel încât aceasta să fie adoptată de Parlament pâna la finele lunii iunie. Potrivit unor surse, viitoarea Cameră a Deputaţilor ar putea avea 330 de membri, iar Senatul 126 de aleşi. Şi tot Comisia pentru cod electoral ar putea dezbate în perioada următoare legea privind votul prin corespondenţă.

La Senat, săptămâna aceasta, cazul Şova va reveni în atenţia Biroului permanent care va analiza motivarea deciziei CCR referitoare la hotărârea de neconstituţionalitate formulată de senatorii liberali. Şi tot săptămâna aceasta puterea se confruntă cu două moţiuni simple la Senat, dar şi la Camera Deputaţilor. Liberalii au depus la Senat o moţiune simplă pe tema agriculturii şi atrag atenţia asupra situaţiei grave din acest domeniu, în timp ce la Camera Deputaţilor va fi dezbătută o moţiune simplă iniţiată tot de liberali prin care aceştia doresc să atragă atenţia asupra situaţiei în care se află Transelectrica.