Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Agenda urbană a UE, la primul raport anual

Agenda urbană a UE, la primul raport anual

Publicat de Puiu Vulea, 20 noiembrie 2017, 15:00

Un raport publicat în data de 20 noiembrie de Comisia Europeană arată că, la doar un an de la lansarea Agendei urbane a UE și a celor 12 parteneriate tematice, au fost obținute deja rezultate.

Potrivit raportului, Agenda urbană a determinat relansarea, la nivel național, a interesului pentru chestiunile urbane și a consolidat, la nivel european, coerența diferitelor politici ce au o dimensiune urbană. În ceea ce privește orașele, acestea s-au afirmat drept actori principali în elaborarea politicilor care vizează în mod direct atât zonele urbane, cât și pe locuitorii acestora.

Parteneriatele, ce reunesc orașe, state membre, instituții europene și reprezentanți ai societății civile, acționând în condiții de egalitate, sunt toate operaționale, iar patru dintre ele sunt în curs de a-și finaliza planurile de acțiune (cele privind integrarea migranților, locuințele, calitatea aerului și lupta contra sărăciei).

Un bilanț general al Agendei urbane va fi publicat de Comisia Europeană în anul 2019.

Iranul anunță că a primit răspunsul oficial al SUA la propunerea de acord
International joi, 1 octombrie 2026, 09:19

Iranul anunță că a primit răspunsul oficial al SUA la propunerea de acord

Autoritățile iraniene au anunțat miercuri, 30 septembrie, că au primit un răspuns oficial american la cea mai recentă propunere a Teheranului...

Iranul anunță că a primit răspunsul oficial al SUA la propunerea de acord
Două incidente cu drone în Republica Moldova. Restricțiile aeriene de miercuri au fost ridicate
International joi, 1 octombrie 2026, 09:17

Două incidente cu drone în Republica Moldova. Restricțiile aeriene de miercuri au fost ridicate

Republica Moldova a raportat miercuri, 30 septembrie, două incidente cu aparate fără pilot, în contextul atacurilor ruse asupra Ucrainei. Unul...

Două incidente cu drone în Republica Moldova. Restricțiile aeriene de miercuri au fost ridicate
Inflația Germaniei urcă la 3,3% în septembrie, împinsă de scumpirea energiei
International joi, 1 octombrie 2026, 09:16

Inflația Germaniei urcă la 3,3% în septembrie, împinsă de scumpirea energiei

Prețurile de consum din Germania au crescut cu 3,3% în septembrie față de aceeași lună a anului trecut, potrivit estimării preliminare...

Inflația Germaniei urcă la 3,3% în septembrie, împinsă de scumpirea energiei
Rutte respinge amenințările nucleare ale Moscovei și afirmă că NATO nu vede un pericol militar iminent
International joi, 1 octombrie 2026, 09:14

Rutte respinge amenințările nucleare ale Moscovei și afirmă că NATO nu vede un pericol militar iminent

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat miercuri, 30 septembrie, la Bruxelles, că nu există o amenințare imediată la adresa...

Rutte respinge amenințările nucleare ale Moscovei și afirmă că NATO nu vede un pericol militar iminent
International miercuri, 30 septembrie 2026, 15:07

Moment istoric în relația România-Cehia. Nicușor Dan, în vizită oficială la Praga

Președintele României, Nicușor Dan, efectuează o vizită oficială la Praga, la invitația președintelui Republicii Cehe, Petr Pavel....

Moment istoric în relația România-Cehia. Nicușor Dan, în vizită oficială la Praga
International miercuri, 30 septembrie 2026, 10:25

Pentagonul pregătește reducerea cu 20% a posturilor pentru generali și amirali

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, pregătește o reducere cu 20% a posturilor destinate generalilor și amiralilor. Măsura urmează...

Pentagonul pregătește reducerea cu 20% a posturilor pentru generali și amirali
International miercuri, 30 septembrie 2026, 10:22

Premiile Right Livelihood 2026 recompensează apărarea drepturilor și cercetarea critică asupra inteligenței artificiale

Fundația Right Livelihood a anunțat miercuri, 30 septembrie, laureații ediției din acest an. Distincțiile merg către avocata pakistaneză...

Premiile Right Livelihood 2026 recompensează apărarea drepturilor și cercetarea critică asupra inteligenței artificiale
International miercuri, 30 septembrie 2026, 10:20

Industria Chinei revine ușor pe creștere în septembrie, arată datele publicate

Activitatea fabricilor din China a revenit în septembrie peste pragul care separă contracția de creștere. Datele publicate miercuri, 30...

Industria Chinei revine ușor pe creștere în septembrie, arată datele publicate