Connect with us

Agrare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale lansează o nouă sesiunea de primire a solicitărilor de finanțare pentru investiții în exploatații pomicole

Published

on

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale lansează, în perioada 9 septembrie – 12 decembrie 2022, sesiunea de primire a solicitărilor de finanțare pentru investiții în exploatații pomicole, prin submăsura 4.1a, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Fondurile europene alocate sunt în valoare de 48 de milioane de euro, împărțite în trei componente, după cum urmează:

  • 30,5 milioane de euro pentru înființare, extindere, modernizare plantație inclusiv condiționare și marketing (ca și componente secundare).
  • 7,5 milioane de euro pentru înființarea, extinderea și modernizarea pepinierelor, inclusiv condiționare și marketing (ca și componentă secundară).
  • 10 milioane de euro pentru achiziția utilajelor de recoltare (modernizarea exploatației).

Sprijinul public nerambursabil acordat prin aceasta submăsură este de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile și poate ajunge până la 90%. Valoarea fondurilor acordate prin submăsura 4.1a este cuprinsă între 100.000 de euro și 1.500.000 euro, în funcție de tipul investiției și de beneficiar.

ULTIMA ORĂ

Sport9 ore ago

FC Voluntari – FC U Craiova 1948 și FC Botoșani – Dinamo deschid etapa a 6-a a Play-off-ului/Play-out-ului Superligii

Marți aduce două partide captivante în Superliga României, în deschiderea etapei a 6-a a Play-off-ului și Play-out-ului. În primul meci,...

National9 ore ago

Proiect de Lege: Elevii care promovează Bacalaureatul pot mări notele la o materie

Un proiect de lege depus la Senat aduce o veste bună pentru elevii care au promovat examenul de Bacalaureat. Conform...

Regional9 ore ago

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, deschisă circulației

Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu-Jiu, VO 66B, s-a deschis, astăzi, 23 aprilie, între localitățile Romanești-Bălești-Bârsești. Acest tronson important de...

Regional9 ore ago

Ziua Forțelor Terestre, marcată la Băilești

Ziua Forțelor Terestre a fost marcată, astăzi, la Băilești, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul a avut loc la Monumentul Eroilor. Ziua...

Regional10 ore ago

Craiova găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 24-26 aprilie, Craiova devine gazda prestigioasei Competiții Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, Faza a...

Regional10 ore ago

Premieră la Teatrul Național „Marin Sorescu”: „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se pregătește pentru o premieră de excepție: spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regizat...

Regional11 ore ago

Starea drumurilor din Stațiunea Rânca, îmbunătățită de acțiunea drumarilor după ninsorile recente

Drumarii au intervenit prompt în Stațiunea Rânca, asigurând o circulație rutieră fără probleme în urma ninsorilor din ultimele zile. Utilizând...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON