Connect with us

Evenimente

Alegeri în Brazilia

În Brazilia are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale

Published

on

În Brazilia are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care candidatul de extremă dreapta, Jair Bolsonaro, un nostalgic al dictaturii militare, este cotat ca mare favorit. Birourile de vot s-au deschis în urmă cu câteva ore şi se vor închide după miezul nopţii. Jair Bolsonaro, un deputat în vârstă de 63 de ani, candidat al Partidului Social Liberal, a apărut ca un fenomen electoral după ce a supravieţuit unui atentat în timpul campaniei. El este un admirator al lui Donald Trump, s-a făcut cunoscut mai ales pentru declaraţiile sale rasiste, misogine şi homofobe şi este creditat cu 40-41% din intenţiile de vot. Contra-candidatul său este Fernando Haddad, 55 de ani, care l-a înlocuit din partea Partidului Muncitorilor în urmă cu doar o lună pe fostul preşedinte Lula de Silva, închis pentru corupţie, scrie agenţia Reuters.