Connect with us

Evenimente

Alegeri în Polonia

În Polonia, opoziţia pro-europeană şi-a revendicat victoria

Published

on

În Polonia, opoziţia pro-europeană şi-a revendicat victoria la alegerile legislative de ieri, deşi rezultatele finale sunt aşteptate în cursul serii. După numărarea a aproape jumătate din sufragii, pe primul loc s-a clasat partidul populist „Dreptate şi Justiţie” cu peste 38%, urmat de Coaliţia Civică a lui Donald Tusk, cu puţin peste 27%. La nivelul coaliţiilor însă, potrivit unui sondaj Ipsos, pro-europenii ar devansa actuala putere, urmând să obţină 248 de locuri în parlament, faţă de numai 212 pentru populişti. Dacă aceste estimări se vor confirma, scrutinul de ieri va pune capăt celor 8 ani de guvernare ai partidului „Dreptate şi Justiţie”, formaţiune eurosceptică şi anti-migraţie. Potrivit Reuters însă, este posibil ca preşedintele Andrzej Duda – aliat al populiştilor – să ofere mandatul de premier tot actualului prim-ministru Mateusz Morawiecki sau altui membru marcant al Partidului Lege şi Justiţie.