Connect with us

Evenimente

Alegeri parlamentare anticipate în Croația!

În Croația au loc astazi alegeri parlamentare anticipate, pentru a doua oară în mai puțin de un an.

Published

on

În Croația au loc astazi alegeri parlamentare anticipate, pentru a doua oară în mai puțin de un an, iar sondajele de opinie anunță un rezultat strâns, anunta Agerpres.

Consecința ar putea fi o nouă coaliție lipsită de un mandat clar de continuare a reformelor și concedierilor dureroase cerute de Uniunea Europeană.

Alianța de patru partide condusă de social-democrați este creditată de sondaje cu 60 din cele 151 de locuri în parlament, în timp ce conservatorii din Uniunea Democrată Croată (HDZ) ar urma să aibă ceva mai puține. Ambele formațiuni vor depinde deci de sprijinul partidului de centru-dreapta Most (Podul), care a avut rolul de pivot și după precedentele alegeri, din noiembrie anul trecut.

La trei ani de la aderarea la UE, Croația nu reușește să atragă suficiente fonduri europene, ceea ce accentuează dezechilibrele macroeconomice considerate oricum prea mari de Comisia Europeană.

 

Sursa foto: Agerpres

ULTIMA ORĂ

brown snake brown snake
Regional10 ore ago

Mehedinți: Jandarmii au interve­nit în îndepărtarea unui șarpe de aproape 2 metri

Un apel de urgență primit miercuri, 17 aprilie, prin sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, a mobilizat un...

Regional11 ore ago

Autoritățile doljene urmează să preia Casa Memorială „Alexandru Macedonski” în vederea reabilitării

Autoritățile din județul Dolj își propun trecerea din domeniul privat al comunei Goiești în cel privat al județului a unei...

Regional11 ore ago

Expoziția omagială „Filarmonica Oltenia în colecțiile Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman” – 77 de ani de la înființare

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman prezintă cu mândrie Expoziția Omagială „Filarmonica Oltenia în Colecțiile Bibliotecii Județene”, marcând cei 77...

Regional11 ore ago

CFR SA anunță ridicarea restricțiilor de viteză la podul feroviar peste râul Olt

Lucrările de îmbunătățire a infrastructurii feroviare la podul de la Drăgănești Olt – Fărcașele vor impacta circulația trenurilor Compania Națională...

Regional11 ore ago

Campania „Detector pentru viață” debutează în județul Olt: 15 localități vor beneficia de echipamente de avertizare împotriva incendiilor și scăpărilor de gaze

Campania națională „Detector pentru Viață” a fost lansată și în județul Olt, aducând speranță și siguranță în comunitățile locale. Un...

Info Trafic12 ore ago

Infotrafic: Cinci transporturi agabaritice – restricţii de circulaţie

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 17.04.2024, începând cu ora 20:00, la interval de 30 minute,...

Regional12 ore ago

Simularea Bacalaureatului: Procentul de prezență la proba la alegere a profilului și specializării, 66,12%

Astăzi, pe 17 aprilie 2024, elevii care au participat la simularea județeană a examenului național de Bacalaureat au susținut proba...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON