Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Amenajare hidroenergetică contestată

Radio România Oltenia

Publicat de Liviu Goga, 19 mai 2017, 09:33

Administrația Parcului Național Defileul Jiului va organiza în data de 31 mai 2017, la Centrul de Vizitare din localitatea Bumbești Jiu (județul Gorj), o consultare publică cu privire la proiectul de amenajare hidroenergetică a zonei. Proiectul a fost început în 2003 și este pe final, fiind investiți peste 130 de milioane de euro. Jiul va fi deviat pe o porțiune de circa 20 de kilometri prin tunele subterane, iar în albia râului va rămâne cel mult a opta parte din debitul actual. În aceste condiții, peștii și animalele din zonă vor avea de suferit. Organizațiile de mediu au cerut și în instanță oprirea lucrărilor de către Hidroelectrica, considerând că autorizația de construcție emisă de Consiliul Județean Hunedoara este ilegală, fiind în baza unui aviz de mediu care nu mai e valabil. Un verdict ar putea fi dat chiar azi, 19 mai, dar Tribunalul București a mai amânat de trei ori pronunțarea.

Expoziție-document – „130 ani de la inaugurarea Canalului navigabil SIP”
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 17:12

Expoziție-document – „130 ani de la inaugurarea Canalului navigabil SIP”

Muzeul Regiunii Porților de Fier găzduiește, până la sfârșitul lunii octombrie, expoziția temporară foto‑documentare...

Expoziție-document – „130 ani de la inaugurarea Canalului navigabil SIP”
Alianța Franceză Craiova găzduiește expoziția „Banda desenată belgiană în România”
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 16:46

Alianța Franceză Craiova găzduiește expoziția „Banda desenată belgiană în România”

În perioada 17 septembrie – 4 octombrie 2026, Alianța Franceză Craiova găzduiește expoziția „Banda desenată belgiană în România”, un...

Alianța Franceză Craiova găzduiește expoziția „Banda desenată belgiană în România”
Premieră națională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 16:17

Premieră națională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova

Pentru prima dată în România, echipa Compartimentului de Aritmologie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a implantat unui pacient...

Premieră națională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova
Peste 10.000 de gorjeni s-au înscris la campaniei „Let’s do it, România!”
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 15:32

Peste 10.000 de gorjeni s-au înscris la campaniei „Let’s do it, România!”

Peste 10.000 de voluntari s-au înscris până acum, pentru a participa la o nouă ediţiei a campaniei „Let’s do it, România!”, care va...

Peste 10.000 de gorjeni s-au înscris la campaniei „Let’s do it, România!”
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 15:14

Mehedinți: Drobeta-Turnu Severin Dog Show 2026, la Șimian

Comuna Șimian din județul Mehedinți va găzdui joi, 17 septembrie 2026, evenimentul Drobeta-Turnu Severin Dog Show 2026, dedicat raselor canine...

Mehedinți: Drobeta-Turnu Severin Dog Show 2026, la Șimian
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 14:56

Cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri mare risc
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 14:36

„Noaptea Liliecilor” în Parcului Național Defileul Jiului

Centrul de Vizitare al Parcului Național Defileul Jiului din Bumbești-Jiu organizează vineri, 11 septembrie, evenimentul „Noaptea...

„Noaptea Liliecilor” în Parcului Național Defileul Jiului
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 13:49

Râmnicu Vâlcea: An-record de aniversări centenare

Municipiul Râmnicu Vâlcea înregistrează un an-record în ceea ce privește aniversările unor centenari: al șaptelea cetățean al municipiului...

Râmnicu Vâlcea: An-record de aniversări centenare