Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ana Maria Pătru, ridicată de procurori; ea va fi dusă la DNA Ploiești

Ana Maria Pătru, ridicată de procurori; ea va fi dusă la DNA Ploiești

Publicat de Cosmin Meca, 15 noiembrie 2016, 14:44

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost ridicată, marți după-amiază, de la o locuință din orașul Voluntari, ea urmând a fi dusă la audieri la sediul DNA Ploiești, au declarat surse apropiate anchetei.

Pătru este vizată într-un dosar privind fapte de corupție, respectiv spălare de bani și trafic de influență, au precizat sursele citate.

DNA a anunțat, marți, printr-un comunicat de presă, că procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Ploiești efectuează patru percheziții la adrese din municipiul București și din județele Ilfov și Vâlcea, una dintre descinderi vizând sediul unei instituții publice.

Potrivit documentului citat, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii, în perioada 2008—2015, a unor infracțiuni de corupție.

Perchezițiile sunt efectuate într-o locație din incinta unei instituții publice, dar și la domiciliile unor persoane fizice, se arată în comunicat.
Procurorii DNA Ploiești fac percheziții la sediul Autorității Electorale Permanente, printre cei vizați de anchetă aflându-se și președintele AEP, Ana Maria Pătru, au declarat surse apropiate anchetei.

Conform acestor surse, la perchezițiile efectuate de DNA Ploiești în județul Vâlcea, soțul președintelui AEP ar fi încercat să fugă cu documentele societății lui radiate, care ar fi relevante pentru circuitul banilor.

Persoana în cauză ar fi fost oprită de polițiști, au arătat sursele citate.

 

 

sursa:agerpres

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon
National marți, 10 noiembrie 2026, 15:54

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon

Patru medici și două asistente au fost trimiși în judecată. Acuzațiile trebuie examinate de...

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon
Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:30

Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor

Știrile ProTV au relatat despre un pachet de măsuri pregătit pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de abuz asupra...

Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor
Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:28

Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România

Exemplarele tinere au fost amplasate la aproximativ cinci metri adâncime. Până la comercializare, ele trebuie să ajungă la dimensiunea...

Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:26

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune

Știrile ProTV au relatat luni seara că defecțiunea a apărut în partea clasică a unității, la câteva zile după revenirea în...

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:24

Senatul a adoptat rapoartele finale în două anchete parlamentare

Plenul a votat luni documentele comisiilor privind cazul Mykonos și întâlnirea...

Senatul a adoptat rapoartele finale în două anchete parlamentare
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:22

Tribunalul București a dispus arest la domiciliu pentru Călin Georgescu; decizia nu este definitivă

Instanța a decis din nou înlocuirea arestului preventiv, însă hotărârea de luni poate fi...

Tribunalul București a dispus arest la domiciliu pentru Călin Georgescu; decizia nu este definitivă
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:20

PSD propune criterii pentru reorganizarea administrației locale

Grupul de lucru al partidului a prezentat șase criterii de evaluare și ideea unor comitete la nivel...

PSD propune criterii pentru reorganizarea administrației locale
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:18

Constanța și Varna, anunțate ca sedii ale unui hub european de securitate maritimă

România și Bulgaria ar urma să găzduiască cele două sedii. Comisia Europeană a anunțat separat 10 milioane de euro pentru operațiuni...

Constanța și Varna, anunțate ca sedii ale unui hub european de securitate maritimă